MARATON CARITABIL. Zece zile de efort în beneficiul copiilor cu boli incurabile

Data publicării:
2011 20maraton 20copii-34294

La maraton s-au înscris peste 60 de iubitori ai sportului. Mulţi dintre concurenţi sunt angajaţi ai unor companii din România şi Bulgaria. Li s-au alăturat şi alţi alergători, pe traseu.

„Este sfârşitul celor 1.000 de kilometri ale Balkan Charity Callenge, un proiect inovativ pentru România, proiect care a însemnat un megaduatlon. Plecat pe bicicletă de la Bucureşti la Sofia şi întors în alergare”, a declarat Cristina Ionescu, organizatorea evenimentului.

Participanţii au traversat de două ori Dunărea şi munţii Balcani, iar unele porţiuni din traseu au traversat munţi de 2.000 de metri altitudine.

„A fost o experienţă extraordinară, mă bucur foarte mult că am făcut parte din acest proiect. Au fost trei zile de bicicletă şi 7 zile de alergare, în care cu toţii ne-am depăşit limitele”, a povestit Irina Constantinescu, unul dintre participanţi.

„A fost greu, au început să îmi cedeze pe rând câte o gleznă, câte un genunchi, durerile au fost la fiecare pas, dar Dumnezeu a fost cu mine şi nu m-a lăsat”, a spus cu mândrie Florin Năstase, un alt concurent care a ajuns cu bine la linia de sosire.

Se pot face donaţii până la sfârşitul lunii

Fiecare participant a promovat pe reţelele de socializare cauza pentru care a alergat. Printre ei s-a aflat şi Hiroko Ogawa, care predă limba japoneză în România şi care s-a alăturat pe parcurs proiectului. Ea a postat povestea pe pagina sa de Facebook, iar prietenii ei au făcut donaţii pentru cauza susţinută de Hiroko.

Până acum s-au strâns peste 5.000 de euro, însă donaţiile rămân deschise până la sfârşitul lunii. Organizatorii vor oferi, la final, o sumă egală cu totalul donaţiilor. Banii vor fi folosiţi pentru îngrijirea copiilor care suferă de boli incurabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceasul Apocalipsei se resetează: cât de aproape este omenirea de sfârșitul lumii în...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...