Ia cu cristale Swarovski. „Pun câte 5-6 kile de mărgele pe ele, apoi când stau în ele nu se pot mişca”

Ii împodobite cu cristale Swarovski sunt purtate la zile de sărbătoare de tinerele din Ţara Oaşului, stârnind astfel dezaprobarea bătrânelor, care încă mai poartă cămăşi lucrate manual în urmă cu zeci de ani, dar şi interesul etnologilor, preocupaţi de evoluţia patrimoniului cultural şi de felul în care costumul popular devine unul „viu”, adus mereu în actualitate, relatează Agepres.

Odată cu construcţia noilor case, cele mai multe pe două - trei nivele, s-au transformat şi satele, dar oşenii nu şi-au neglijat costumele populare. Astfel, astăzi s-a ajuns ca bunăstarea materială să se resimtă şi în costumele populare, care sunt împodobite inclusiv cu cristale Swarovski. Acest lucru a stârnit curiozitatea specialiştilor, uneori fiind catalogat drept un kitsch, dar mai ales criticile bătrânilor.

Oşenii nu prea spun ie, termenul a ajuns în Ţara Oaşului în urmă cu câţiva ani. Ei au cămaşă, chimeşă sau chemeşă, dar în fond este vorba despre acelaşi obiect - cămaşa populară feminină.

Majoritatea oşenilor sunt plecaţi la muncă în străinătate şi, după ani de zile de trudă, după ce şi-au pus la punct casele, au început să investească şi în costumele populare. În fiecare vară, satele sunt pline de oameni îmbrăcaţi în straie populare. Oşenii ies la biserică şi în centrul satului ca să-şi arate costumele, care spun totul despre ei. Aşa s-a ajuns la costumele cu cristale Swarovski.

„Acum la noi aşa se poartă, aşa e moda. Sunt costume populare, dar noi. Este greu să te mişti în ele, sunt foarte grele, dar prea puţin ne interesează acest lucru pentru câteva ore. Vrem să arătăm că avem costume frumoase tradiţionale şi ne mândrim cu asta. Nu eşti în rând cu lumea dacă nu ai duminica pe tine un costum popular. Sunt multe femei care au chimeşi cu cristale Swarovski, ele consideră că sunt mai frumoase dacă sclipesc sau dacă ştie lumea că au cristale”, consideră Maria Paşca, o tânără din Ţara Oaşului.

Dacă tinerilor li se pare normal acest lucru, vârstnicii au altă părere. Cu siguranţă cea mai critică persoană la adresa celor care preferă noile costume este Floare Finta, declarată tezaur uman viu şi decorată inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebată de ce acum nu se respectă tradiţionalul şi tinerii tind să „împopoţoneze” costumele, Floare Finta răspunde fără să stea pe gânduri: „De ce-s proşti!”. „Omul fălos îi prost. Tu dă-te mare că e lucrul tău, cum o fo de mult, tu îl întreţii, dar nu să îl modifici să îl faci tot negru. Ce să te faci? Să te baţi cu ei? Ce să le explici? Că ei spun că acum îi aiesta timp. Nu-ţi bate joc de portul tău şi de tine, că ai crescut oşeancă”, spune revoltată Floare Finta, la cei 85 de ani ai săi.

Ea mărturiseşte că pe vremuri, când era tânără, cămaşa cea de toate zilele era mai simplă, iar cea de sărbători era împodobită la mâneci şi în jurul gâtului.

„Era cu împiestreală (decorată - n.r.) mai mică cea de toate zilele, iar de sărbători cu împiestreală mai mare. Mai de mult a fost mai simplu că am umblat în toate zilele cu el. Am mers la sapă, la fân... Astăzi îl îmbraci când e oarece sărbătoare. Astăzi nu ştiu coase şi apoi pun mărgele. Şi le fac toate negre. Înainte erau de toate culorile, acum la Certeze le fac negre”, a mai spus Floare Finta, supărată de noua modă din Certeze, unde se renunţă la culori şi se foloseşte doar culoarea neagră.

Floare Hotca, prietenă cu Floare Finta, îşi exprimă şi ea dezacordul cu privire la noile costume, „în care nici nu te poţi mişca, atât sunt de tari, dar mai ales grele”.

„Astea care se fac acum nu sunt cu pânza de atunci, sunt cu pânza de acum, care cine ştie în ce războaie se face. O împiestresc, apoi vin şi pun câte 5-6 kile de mărgele pe ele, apoi când stau în ele nu se pot mişca”, mărturiseşte ea.

Meşterul popular Maria Finta afirmă că oşenii nu prea sunt interesaţi de modelele vechi, dar mai sunt oameni care apreciază lucrurile făcute manual. Confecţionarea unei ii de mână, după model vechi de acum cel puţin 100 de ani, durează cam o săptămână, iar preţul se ridică undeva la 400 de lei. Ea coase de când e mică. Mai are câteva ajutoare, dar problema este, spune meşterul popular, că tinerii nici nu vor să audă să mai facă aşa ceva.

„Atunci era mai greu, acum ne-am mai modernizat. Acum le facem pe pânză, atunci se făcea pe pânză numai de casă. Acum se cer mai mult pe negru. Eu fac modelele de sute de ani, numai pe pânză de-astalaltă. Eu am o ie sau o cămaşă de ani de zile, iau o floricică de aici, de acolo şi le aşez să fie bine, să fie frumoasă. Eu nu fac cu cristale, dar în zona noastră majoritatea fac. Acum numai alea sunt la modă. Eu dacă aş merge aşa la biserică (îmbrăcată în straie vechi - n.r.) cred că mulţi ar râde de mine. Dar cine pricepe foarte mult le apreciază. Mie îmi par foarte frumoase”, explică Maria Finta.

Dacă părerile în rândul populaţiei în privinţa evoluţiei iei şi costumului popular din Oaş sunt împărţite, etnologii au încercat să se găsească unele explicaţii.

Directorul Casei de Cultură Negreşti Oaş, Natalia Lazăr, consideră că se poate vorbi despre costum popular şi nu este vorba despre niciun kitsch, atâta vreme cât costumul este asumat de populaţie. Diferenţele faţă de costumul de acum sute de ani sunt date, în primul rând, de material.

„Toate costumele care s-au creat în industria casnică de către ţărăncile noastre sunt costume tradiţionale. Pentru că respectă tehnici tradiţionale, materie primă tradiţională şi vorbim despre acel limbaj codificat, încifrat, care spune povestea lor. Apoi putem să vorbim despre portul popular contemporan, care a suferit uşoare modificări. Adică materia prima nu mai este strict tradiţională, nu putem să ne mai referim strict la sămânţa de cânepă, de in, la bumbac, ci au intrat deja în uz materiale textile. Apoi, tehnicile de lucru sunt parţial păstrate”, pecizează Natalia Lazăr.

Ea mai spune că patrimoniul cultural imaterial presupune evoluţia unui element şi asumarea de către comunitate, astfel că peste ani aceste costume ar putea fi artefacte de muzeu.

„Poate am fi tentaţi să spunem că vorbim despre un kitsch, însă specialiştii contemporani consideră că acest costum este purtat, asumat, funcţional, deci nu mai este un kitsch, aşa că s-ar putea ca peste timp toate aceste costume care abundă în mărgele, în cristale Swarovski, care păstrează oarecum forma costumului oşenesc, să fie recuperate din teritoriu şi să fie artefacte în muzee. Aceasta este o întrebare la care vor răspunde cei din viitor. Nu este o întrebare care este de neglijat pentru că vorbim de nişte etape ale costumului şi vorbim despre patrimoniul cultural imaterial. Tradiţia presupune oarecum păstrarea nealterată a unui element. Patrimoniul cultural imaterial înseamnă evoluţia acestui element şi asumarea de către comunitate. Dacă comunitatea îşi asumă acest element în această formă, înseamnă că se încadrează în definiţia pe care UNESCO o dă. Cu siguranţă este un element de patrimoniu cultural imaterial, dar uşor îndepărtat de tradiţionalul costum”, arată Natalia Lazăr.

Etnolog de profesie, Natalia Lazăr consideră că toate aceste modificări ale costumului provin din „interiorul oşenilor”, din faptul că sunt oameni care au pornit dintr-o situaţie materială dificilă, dar prin ambiţie s-au realizat pe plan financiar, iar depăşirea condiţiei se vede acum în costumul popular dar contemporan.

„Costumul era viu datorită materialelor folosite, intrau în contact cu corpul uman şi transmiteau o anumită energie, o anumită stare, s-a demonstrat ştiinţific. Există o mişcare naţională în acest sens, se cultivă cânepa masiv, mai sunt femei care ţes la război şi va fi reintrodus în anumite zone etnofolclorice. Nu ştiu dacă şi la noi, vom vedea. Pe de altă parte, este viu prin cromatică, dacă avem în imagine costumul monocromatic alb negru, acela de la Astra din zona Sibiului, deja se vede o diferenţă, acesta abundă, în bucurie, veselie, culoare, dar pe de altă parte, în acest moment, au abordat oşenii alb-negrul pentru că ei consideră că îi reprezintă. Este un costum imperial. Oşenii şi-au depăşit condiţia socială. Dacă privim în muzeu şi vedem care era starea materială, care erau locuinţele oşanului, ne dăm seama că era o situaţie materială financiară deosebit de dificilă. Oşenii sunt foarte mândri şi orgolioşi şi doresc să îşi depăşească condiţia şi au reuşit asta. Şi-au construit o casă, au arătat lumii întregi că au izbutit şi iată costumul contemporan reflectă oarecum şi această stare”, explică etnologul.

Totodată, directorul adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, crede că acest costum popular oşenesc este unul „viu”, deoarece s-a transformat şi răspunde cerinţelor actuale ale oşenilor. Costumul arată şi rădăcinile oşenilor, dar în acelaşi timp şi valoarea şi importanţa socială a celui care îl poartă.