O femeie de aproximativ 70 de ani, din orașul Țicleni, a suferit mai multe leziuni după ce a fost atacată de un cerb. Femeia este, în prezent, internată la Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești.
Directorul spitalului, Constantin Târziu, a declarat, pentru Agerpres, că starea de sănătate a femeii este bună, ea urmând să fie externată pe parcursul zilei de joi.
„Ieri (miercuri - n.r.), s-a prezentat la noi în Urgență o femeie de aproximativ 70 de ani, din Țicleni, care a spus că a fost atacată de un cerb. Femeia avea mai multe plăgi la nivelul feței, deci traumatism cranio-facial, pe torace și la nivelul mâinilor. După internare, în urma examinărilor care s-au făcut, s-a făcut și examen ORL, s-a constatat că avea o otoragie, dar fără alte probleme, și o fractură minimă de stern. Cred că astăzi, din discuțiile cu medicul curant, va fi externată”, a precizat Târziu.
Conform unor surse, femeia se afla într-o pădure la cules de plante medicinale în momentul în care a fost atacată de animalul sălbatic.