Fermierii, revoltați că nu primesc despăgubiri pentru culturile distruse de secetă

Data publicării:
irigatii seceta

Fermierii care-şi puteau iriga terenurile, dar nu au făcut-o nu vor primi despăgubiri, chiar dacă au culturile compromise de secetă. Ministrul Agriculturii susţine că sistemul de irigaţii a fost folosit doar jumătate din cele peste 300.000 de hectare din România. Fermierii se apără şi spun că actualul sistem poate fi folosit doar de cei care au în vecinătate canale de irigaţii.

E supărare mare printre fermierii din sudul Doljului. Seceta le-a distrus culturile de porumb şi de floarea soarelui, iar acum au aflat cu surprindere că nici măcar nu vor mai primi despăgubiri de la stat pentru culturile calamitate, pe motiv că în zona lor sunt sisteme de irigaţii.

Acolo unde fermierii au avut posibilitatea de a iriga și nu au făcut-o, nu se vor acorda despăgubiri, chiar dacă se vor înregistra pagube din cauza secetei. S-a introdus apă pe canale pentru 385.000 de hectare și s-au irigat în jur de 150.000 de hectare”, a spus ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat de Agerpres.

Oamenii spun însă că li se face o nedreptate pentru că mulţi dintre ei au terenuri departe de aceste canale şi nu au cum să ajungă la apă.

Care a avut posibilitatea şi a fost aproape de canal a rezolvat cu udatul”, spune un agricultor.

Primarul localităţii e de partea fermierilor.

„Ajutorul a fost practic inexistent, pentru că apa pe canal s-a introdus abia în luna iunie, într-un singur canal situat în partea de sud a localităţii, s-au folosit de apă doar cultivatorii de pepeni. Cultivatorii de porumb și floarea soarelui nu au fost ajutați deloc”, spune Aurel Băjenaru, primarul din Dăbuleni.

Agenţia de Îmbunătăţiri funciare are altă variantă.

E o situație delicată la Dăbuleni, acolo avem o amenajare importantă, Sadova Corabia. Poate deservi 25 000 de hectare. Lucrurile stau în cumpănă pentru că acolo, atunci când la un moment dat subvenţiile pentru udare au fost ridicate, oamenii s-au orientat spre fântâni”, a spus Dumitru Ghinea, şeful Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Pentru a iriga un hectar de teren, cultivatorii ar trebui să plăteacă 88 lei pentru 1000 de metri cubi de apă. Pentru anul acesta, despăgubirile nu au fost stabilite, însă anul trecut fermierii au primit câte 335 lei pentru fiecare hectar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...