Doi copii, de 7 și 14 ani, au ajuns la spital după ce au încercat să facă focul în sobă cu un spray
Data actualizării: Data publicării:
Doi copii de 7 și 14 ani din localitatea Valu lui Traian din județul Constanța au suferit arsuri după ce au încercat să facă focul în sobă cu un spray inflamabil.
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, cei doi copii de 7 și 14 ani din localitatea Valu lui Traian au încercat vineri seară să facă focul în sobă și le-a explodat flacăra în față.
Laurențiu Bădescu, directorul SAJ Constanța, a precizat la Digi24 că a fost introdus un spray inflamabil în sobă.
Copiii au suferit arsuri la fețe și pe căile respiratorii superioare, fiind duși la Spitalul Județean, de unde au fost transportați la București.
„Starea lor este stabilă, nu pun probleme deosebite. Copiii erau conștienți, cooperanți, dar procedura a fost de intubație pentru protejarea căilor respiratorii, pentru că se formează un edem laringian și pot să intre în stop cardiorespirator”, a precizat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.