Foto: George Rizea
„Echipele de muncitori şi-au bătut joc efectiv de străzile municipiului Oradea. Există numeroase locuri în oraş unde, după ce au lucrat, muncitorii au lăsat în urmă o mizerie de nedescris, o dovadă a lucrărilor efectuate “în plesneală”. Aceste locuri arată aşa de luni de zile”, a scris telespectatorul.
Foto: George Rizea
Acesta a fotografiat zone din Strada Meiului, Strada Nufărului – Petrom, Strada Nufărului - Lotus Center, apoi intersecţia Străzii Liszt Ferenc cu Leonardo da Vinci, intersecţia Străzii Ciheiului cu Leonardo da Vinci, Piaţa Nufărul. În aceste locuri, potrivit bărbatului, „s-au făcut săpături pentru schimbarea conductelor, fiind spart asfaltul pe trotuar şi mai ales pe carosabil”.
Foto: George Rizea
Pe străzile Ciheiului, în faţa Bisericii Baptiste, trotuarul a micşorat cu peste un metru partea carosabilă.
Foto: George Rizea
„Deja sunt nenumărate maşini care au luat bordura cu roata, şi altele care sunt nevoite să intre pe contrasens”, a mai scris telespectatorul.
Foto: George Rizea
Acesta mai adaugă faptul că, la intrarea din strada Ciheiului pe Liszt Ferenc, „teoretic sunt două benzi, dar fizic nu încape decât o maşină şi jumătate”.
Foto: George Rizea
În fotografii apar lucrările finalizate.
Dacă sunteți martorul unui eveniment inedit și doriți să îl împărtășiți telespectatorilor noștri, ne puteți scrie pe adresa digivox@digi24.ro. În cazul în care aveţi filmări sau imagini surprinse, vă invităm să le trimiteţi la secţiunea DIGIVOX.
Foto: George Rizea
Video: George Rizea