DIGICULT. Ultimii oameni din Groapa Văcărești
În ultimii ani, organizațiile de mediu au tot vorbit despre Delta Văcărești. Fotografii s-au înghesuit să găsească cadrele perfecte cu fauna și flora unui spațiu pe care mulți și-l doresc parc național. Fascinați de rezervația naturală a Capitalei, de speciile nemaivăzute în alte părți ale Bucureștiului, toți au uitat un „amănunt”: acolo mai trăiesc și oameni.
Cristian Munteanu este o excepție: i-a căutat pe locuitorii acestui spațiu devenit foarte la modă, pe cei care trăiesc în deltă după „tendințele” secolului XIX. I-a fotografiat, s-a împrietenit cu ei, le-a aflat poveștile, a asistat la momentele fericite, dar și dramatice din viețile lor. Rezultatul? Un fotoreportaj emoționant și o expoziție care le-a dat multora de gândit.
„M-am gândit că, spunând povestea oamenilor, s-ar putea - lucru care s-a și întâmplat - să și fie ajutați într-un fel”, spune Cristian Munteanu.
„Este un șoc, te cutremuri când mergi într-un asemenea loc și vezi că oamenii trăiesc cu atât mai puțin. Asta înseamnă fotojurnalismul, te apropie de realitatea crudă și foarte simplă a vieții și ne dăm atunci seama că ne apropiem foarte mult de material, când nu ar fi cazul”, spune Alina Marin, organizator de evenimente și expoziții.
Aventura lui Cristian Munteanu în Groapa Văcărești a început - previzibil sau nu - de la o fotografie. Într-un reportaj despre flora și fauna locului, a zărit o imagine în care se vedeau oamenii care locuiau printre bălți. Și-a dorit să ajungă la ei și să-i cunoască. Din aprilie 2013, vreme de un an și șapte luni, Cristian a tot făcut drumuri: nu a putut fotografia încontinuu, pentru că a lucrat cu aparate împrumutate. Ale lui nu erau suficient de performante pentru condițiile de-acolo.
„Împrumutându-le, trebuia să le dau înapoi la un moment dat, nu puteam să le țin foarte mult, astfel încât, într-un an și șapte luni, n-am fost de prea multe ori, dar suficient de mult încât să încheg o poveste articulată”, spune fotograful.
Nu este simplu să spui povestea unor necunoscuți. Cristian Munteanu a trebuit să le câștige încrederea, pentru a obține permisiunea de a le istorisi viețile în imagini.
„În primul rând, a fost destul de dificil să mă apropii de toți oamenii, însă, în clipa în care am stabilit un contact destul de apropiat cu o familie, căreia i-am explicat despre ce este vorba și că n-o să se întâmple nimic, doar o să mă țin după ei cu aparatul, ei să-și vadă de viața lor în continuare, în clipa în care s-a întâmplat această apropiere, apoi le-am dus imaginile și, încet-încet, celelalte familii s-au deschis, au fost mai puțin circumspecte și lucrurile s-au legat”, povestește el.
Proiectul i-a adus fotografului nu doar satisfacția unor cadre memorabile, ci și tristețea de a împărți, cu noii săi prieteni, un moment tragic.
„A avut loc un accident în Groapa Văcărești, una dintre locuințele improvizate a luat foc și, din păcate, un copil de opt luni a rămas înăuntru și a decedat. Eu, în ziua aceea, n-am fost acolo, am fost în ziua imediat următoare, când am fost înștiințat. A fost foarte greu să fotografiez părinții, în momentele în care își jeleau fetița, Florina. E primul meu proiect de o asemenea anvergură și, implicit, prima dată când am fost pus într-o asemenea situație, să fotografiez astfel de momente care te marchează, fie că ești conștient în clipa aia, fie că nu”, spune Cristian Munteanu.
În astfel de momente, omul are tendința de a-i lăsa spațiu celui aflat în suferință. Fotograful, însă, știe că trebuie să fie onest: povestea n-ar fi completă, dacă din ea ar omite episoadele dramatice.
„Ca om, da, ai tendința de a nu fotografia, din acest punct de vedere: e o intimitate pe care nu trebuie s-o respecți, ci simți s-o respecți. Însă, din punct de vedere fotografic, mi-am spus că e o poveste care face parte din fotoreportaj și-atunci, așa cum am fost și la botez și am fotografiat, trebuie să pot să fotografiez și un moment absolut nefericit, chiar dacă unele dintre imagini le făceam fără să văd ce se întâmplă exact prin vizor, pentru că emoția era foarte mare”, spune el.
Emoții de tot felul au apărut de-a lungul aventurii în Groapa Văcărești. Cristian Munteanu și-a propus ca, prin acest proiect, să sensibilizeze autoritățile în ceea ce-i privește pe oamenii din barăci.
„Sunt proiecte sociale, proiecte care pot avea impact și pot sensibiliza autoritățile, este un gen fotografic puternic, puternic și care influențează, emoționează. Și așa, ne-am dorit ca ultimii oameni ai Gropii Văcărești să ajungă la F64. Am vrut să sensibilizăm și să transmitem mai departe, către media, ce se întâmplă acolo și cum putem să rezolvăm cumva, ca omenii aceia să aibă parte de o viață normală”, spune Alina Marin.
„Urma să aflu și eu, în decursul proiectului, că autoritățile știau despre ei, iar modul în care încercau să-i ajute era să le dărâme, periodic, locuințele improvizate, ca să-i determine să se mute de-acolo. Am și asistat la astfel de scene și am și fotografiat, nu cu mari probleme, dar cu ceva probleme. Dar așa s-au gândit, că e singura modalitate să-i determine să plece de-acolo, urmând ca Groapa Văcărești să fie declarată parc național, din câte-am înțeles”, adaugă fotograful.
Majoritatea locuitorilor din Groapa Văcărești au plecat, care încotro. Ultimele două familii rămase trăiesc aici în condiții mizere. Nu-și părăsesc, însă, locuințele improvizate, din motive pe cât de simple, pe atât de dureroase.
„Prima familie, familia Enache, nu se mută pentru că, deocamdată, nu are bani de chirie, iar familia Nedelcu încă așteaptă să-și recupereze copiii luați de asistența socială, familia Nedelcu fiind cea căreia i s-a întâmplat incidentul tragic. În clipa în care au venit Asistența socială, Poliția și Pompierii, toți copiii care au fost în Groapa Văcărești au fost luați. Și, deocamdată, ei nu și i-au recuperat”, spune Cristian Munteanu.
Ceea ce au reușit să recupereze oamenii din Groapa Văcărești este propria lor demnitate. Povestea lor, în cadre colorate, în care deznădejdea și speranța, mizeria și poezia alcătuiesc tablouri suprarealiste, este, acum, știută de mulți. La rându-i, Cristian Munteanu a aflat, din această experiență, mai multe despre protagoniștii săi și despre el însuși.
„Am aflat ceva extrem de simplu, la prima vedere, și anume că nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât cei de dincolo de zidurile care împrejmuiesc Groapa Văcărești. Au necazurile lor, au bucuriile lor, au micimile lor, au momentele lor deosebite, cum este cel al lui Gică Enache, vecinul care a sărit în foc, să-i salveze pe copii celeilalte familii”, spune fotograful.
„Despre mine am aflat că nu sunt suficient de matur și că, de exemplu, nu mi-a fost niciodată foame, cu adevărat. În clipa în care mie mi-e foame sau nouă ne este foame știm că ajungem la o covrigărie sau acasă sau te miri unde și ne putem lua de mâncare. În Groapa Văcărești, când ți-e foame, s-ar putea să nu mănânci în ziua respectivă”, adaugă el.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
