Vânzătorul este cel care are obligația să facă rost de noul act. În certificatul de performanță energetică se menționează dacă locuința este izolată termic sau nu și în ce clasă de eficiență energetică se încadrează imobilul.
Există o scală a eficenței, de la A la G, unde A este cel mai izolată și G cel mai prost izolată. Acest certificat se va obține de la un auditor energetic acreditat. Actul va fi eliberat după ce auditorul va face o vizită la clădirea de vânzare și va întocmi un studiu.
În acest moment, există o listă cu peste 1.000 de auditori energetici autorizați care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administratiei Publice. Odată eliberat, certificatul este valabil 10 ani.
Pentru vânzătorii de imobile, acest nou act înseamnă drumuri și cheltuieli în plus. Eliberarea certificatului de performanță energetică se taxează la metru pătrat și poate ajunge până la 800 de lei în cazul unei case.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.
De mâine, toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără prezentarea certificatului sunt supuse nulităţii relative, potrivit prevederilor Codului Civil.