Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună

Data actualizării: Data publicării:
Redheads Are Celebrated At The Annual Irish Redhead Convention
FOTO: Getty Images

Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună. 150 de lei vor încasa părinţii pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi 300 de lei pentru copii de până la 2 ani.

Redheads Are Celebrated At The Annual Irish Redhead Convention
Copiii primesc alocaţiile mărite, începând cu această lună FOTO: Getty Images

În februarie anul acesta, peste 3,6 milioane de copii au beneficiat de alocaţie de stat. Cei mai mulţi erau înregistraţi în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Suceava şi Bacău.

De ce a întârziat plata alocațiilor mărite

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern, însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.

„Ca urmare a deciziei Parlamentului României de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat prin Legea bugetului pe 2019, Ministerul Muncii a întocmit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost aprobat în Guvern. Prin acest proiect am modificat Legea 61/1993 şi Legea 448/2006. Ordonanţa a fost adoptată dar, pentru a putea face plata alocaţiilor, avem nevoie ca domnul preşedinte să promulge legea bugetului de stat. Totuşi, pentru a nu ajunge să fim puşi în imposibilitatea de a aplica această Ordonanţa şi pentru a nu încălca Legea finanţelor publice, am modificat Ordonanţa pe articolul II şi am spus că va intra în vigoare începând cu drepturile aferente datei de 1 a lunii următoare celei la care se promulga Legea bugetului de stat”, a explicat, în 20 februarie, Marius Budăi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunţa atunci că noile alocaţii vor fi de 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

Citiți și: 

Creşterea alocaţiilor pentru copii a fost iar subiect de ceartă în Parlament

PSD, după ce a votat accidental amendamentul PNL pentru majorarea alocațiilor: Vom îndrepta lucrurile făcute prost de Opoziție

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...