Cine poate cere libere plătite pentru a sta cu copilul acasă, dacă acesta face școală online

Data publicării:
parinte copil calculator educatie online
Părinții pot primi ajutor de la stat dacă orele se fac online. Foto: Guliver/GettyImages

Școala a început doar de o săptămână, dar în multe unități de învățământ deja s-a schimbat scenariul inițial. Acolo unde au apărut cazuri de coronavirus, scenariul galben a devenit roșu, adică elevii trebuie să învețe exclusiv online. Părinții celor care nu au împlinit încă 12 ani pot primi zile libere plătite pentru a sta acasă, ca să-și supravegheze copiii. Însă nu este valabil pentru toți părinții, a explicat la Digi24 consultantul economic Adrian Bența. 

„Părinții care au copii până în 12 ani înscriși în sistemul de învățământ sau dacă au dizabilități și au vârsta până în 26 de ani, indiferent că sunt angajați la stat sau la privat, au dreptul să solicite zile libere plătite de către angajator, iar o parte din sume se vor deconta de la fondul de șomaj. Valoarea indemnizației este de 75 la sută din salariul brut, dar fără a depăși 75 la sută din salariul mediu utilizat în economie pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale din anul 2020”, a arătat Adrian Bența. 

„Mai întâi, angajatorul plătește indemnizația, reține impozitele și contribuțiile sociale datorate, depune declarațiile către autorități și ulterior poate să solicite decontarea acestei sume. Indemnizația este impozabilă, adică se datorează pentru salariații obișnuiți un impozit de 10 la sută, contribuția de 25 la sută la pensii, contribuția de 10 la sută la sănătate. Rămâi cu puțini bani, dar mai sunt sectoare de activitate, de exemplu în construcții sau în IT, unde nu se datorează toate aceste contribuții. Dar este bine că se poate deconta această sumă. Însă, deocamdată, prima dată o suportă angajatorul”, a explicat Adrian Bența. 

Angajații care NU pot solicita zile libere

Categoriile de angajați care NU au dreptul la zile libere sunt salariații din sistemul de ordine publică, din apărare și din sistemul medical. Aceștia vor primi un spor la salariu - suma care li s-ar fi cuvenit dacă rămâneau acasă prin zile libere plătite.

Indemnizația se acordă doar condiționat, doar unul dintre părinți are dreptul să primească aceste zile libere plătite, nu ambii.

Celălalt părinte trebuie să fie activ - fie salariat în câmpul muncii, fie un PFA activ. Dacă unul dintre soți este în concediu de creștere a copilului, de exemplu, ceălălalt nu poate solicita zile libere plătite, a precizat Adrian Bența.

Când persoanele fizice solicită aceste drepturi, dau o declarație pe propria răspundere că se încadrează în prevederile legii, sub sancțiunea falsului în declarații, că sunt singurul părinte care beneficiază de aceste drepturi. Aceste documente se depun la angajator împreună cu o copie a certificatului de naștere a copilului.

Angajatorul mai completează vreo trei formulare pe care le depune electronic la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, de unde se încasează efectiv indemnizația, a arătat Adrian Bența. Consultantul a subliniat încă o dată că în prima etapă angajatorul face plata indemnizațiilor și a taxelor și ulterior recuperează 75 la sută din salariul brut.

Unitățile de învățământ sau direcțiile de protecție socială/primăriile comunică numele și CNP-ul copiilor pentru care se acordă zile libere, astfel încât să se poată face o verificare dacă părinții care au cerut aceste zile libere au într-adevăr copiii în sistemul de școală online sau se încadrează în condiții.

În principiu, nu există o limitare pentru numărul de zile libere cerute, dacă ele sunt justificate.

Urmăriți toate explicațiile în materialul video de mai jos:

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Leonardo DiCaprio, cuvinte de laudă la adresa colegei sale din „Titanic”, Kate Winslet: „Una dintre marile...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...