Ce a povestit ultima persoană care a văzut-o în viață pe Stela Popescu
Data actualizării: Data publicării:
Administratorul clădirii în care locuia Stela Popescu a vorbit, vineri, despre decesul neașteptat al actriței Stela Popescu. Cauza decesului ar putea fi un accident vascular cerebral masiv.
Ea a fost ultima persoană care a văzut-o pe Stela Popescu în viață. Aceasta povestește cu tristețe care era starea actriței atunci când s-a întors de la un eveniment.
„Ieri, în jurul orei 2 fără un sfert, dânsa a venit cu taxiul acasă, a deschis ușa, ne-am salutat și am observat că îi era greu să iasă din taxi. Spunea că o dor picioarele. Nu avea o mobilitate și un echilibru. Am zis să o ajut, era și cu două pachete. Era palidă și a spus că se simțea foarte obosită. Făcea pașii mici, mergea încet și avea o paloare a fetei”, a spus administratorul clădirii, potrivit Libertatea.
Femeia și-a amintit cu ochii în lacrimi despre marea actriță: „Era foarte dinamică și generoasă. Era o persoană deosebită. A mers singură până în casă, a mers foarte încet spre alee”.
„Era foarte fericită şi era încântată de nepoţel, abia aştepta să-l vadă. Damian a împlinit un an şi cinci luni şi alerga. Vorbea bine, conform vârstei şi era foarte fericită de când s-a născut. De Paşte trebuia să vină aici, să stea în Bucureşti. Spectacolele erau viaţa dânsei. De Crăciun îşi aştepta prietenii şi dorea să fie înconjurată de aceştia. Era o fire veselă”, a mai spus ea.
Între timp, astăzi, au apărut primele indicii de ce a murit Stela Popescu, după ce poliția a deschis o anchetă pentru „moarte suspectă”. Actriţa ar fi murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită.