Ștefan are 26 de ani și timp de un an și-a petrecut fiecare zi în fața unui aparat de joc: „Simțeam că dacă joc suficient de mult o să am mai mult noroc, o să devin mai priceput. Mă captiva de fiecare dată, de fiecare dată era șansa aia când apăsam pe buton, sau când aruncam bila la ruletă, eram acolo, simțeam că pot să câștig de fiecare dată, deși asta se întâmpla destul de rar”.
A pierdut zeci de mii de lei. Când nu mai avea bani, împrumuta. De la prieteni, familie, de la străini care îi erau colegi în sala de jocuri.
„Eram foarte stresat, pentru că mă duceam foarte mult la sala de jocuri și nu puteam să mă gândesc decât la asta și mă gândeam la cum pot să păcălesc sistemul la un moment dat să pot să câștig mai mult”.
După mult timp a înţeles că devenise dependent de jocurile de noroc, iar distracţia se transformase în boală. În final, a ajuns în cabinetul unui psihoterapeut.
Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut: „Se deprimă sau devine furios pentru că nu reușește să câștige, sala de jocuri fiind o sală unde cheltui bani nu câștigi bani și asta este greu pentru el să înțeleagă”.
Pentru a veni în sprijinul acestor oameni, psihologi, împreună cu firme din industria jocurilor de noroc, au elaborat un program naţional. Acesta permite evaluarea gradului de dependenţă şi stabilirea mijloacelor de tratament.
Leliana Valentina Pârvulescu, coordonatorul programului Joc Responsabil: „Programul înseamnă o apelare la o linie telefonică gratuită pusă la dispoziția jucătorului, a familiilor jucătorului după care înseamnă niște ședințe de terapie gratuite”.
Până acum două luni, România a avut una dintre cele mai permisive legi cu astfel de jocuri.
Odeta Nestor, președintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc: „Odată cu o reglementare foarte corectă și transparentă a venit și această necesitate a impunerii operatorilor prin lege să facă ceva”.
Datele statistice arată că 3% dintre români participă la jocurile de tip slot. Iar 92% dintre jucătorii la "păcănele" sunt bărbaţi cu o vârstă medie de 29 de ani.
Potrivit Centrului Dependenți Anonimi, peste o sută de mii de români sunt dependenți de jocuri de noroc. Cifra este însă doar estimativă, pentru că puţini sunt cei care recunosc că au o problemă.