Călătorie cu scandal. Tomberon plimbat cu tramvaiul
Călătorie cu scandal. De asta au avut parte mai mulţi timişoreni, după ce s-au trezit în tramvai cu două angajate ale firmei de salubritate din oraş, care au adus cu ele în mijlocul de transport în comun şi un tomberon cu gunoaie. Voiau să ajungă mai repede la muncă, dar acum sunt cercetate disciplinar.
Deranjaţi de mirosul greu şi temându-se că s-ar putea îmbolnăvi, călătorii mai că le-au dat jos din tramvai cu forţa pe cele două angajate ale salubrităţii.
„Păi cum să transporţi tomberonul cu pasagerii în tramvai, nu e normal absolut deloc,” spune un călător.
„Și aşa sunt mirosurile insuportabile în mijloacele astea de transport, tomberoane trebuia acolo. În primul rând că este plin de microbi,” adaugă altul.
„Poate au greşit, na, s-au gândit să ajungă mai repede şi au luat tramvaiul,” spune o angajată de la RETIM.
Cele două angajate ale firmei de salubritate sunt acum cercetate disciplinar.
„Conducerea a dispus o analiză a situaţiei respective şi totodată a dispus ca toţi angajaţii noştri să fie informaţi. Probabil că au vrut să scurteze timpul de deplasare şi distanţa folosind mijloace de transport în comun, ceea ce nu e normal,” precizează Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al RETIM.
Angajaţii firmei de salubritate din Timişoara nu au transport asigurat şi sunt nevoiţi să meargă pe jos pentru a face curăţenie în zonele care le-au fost arondate.
- Etichete:
- scandal retim
- tomberon tramvai
- scandal timisoara
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News