Studiu. Acupunctura, eficientă în tratarea migrenelor
Data publicării:
Un studiu, publicat luni în jurnalul medical JAMA, a arătat că acupunctura ajută la reducerea frecvenței migrenelor și chiar le poate preveni. După 22 de săptămâni de tratament cu acupunctură de cinci ori pe săptămână, participanții la studiu au spus că frecvența migrenelor s-a redus de la 4,8 pe lună la 3 pe lună, fără niciun efect advers. Cercetarea oamenilor de știință chinez este una valoroasă în condițiile în care încă sunt multe necunscute cu privire la migrene și medicamentele pentru tratarea acestei boli au efecte adverse puternice, relatează CNN.
Cercetarea oamenilor de știință chinezi s-a fundamentat pe mai multe studii mai mici și a analizat modul în care terapia cu acupunctură făcută corect, prin comparație cu cea aplicată în mod greșit ajută la reducerea migrenelor în cazul persoanelor care s-au confruntat cu această problemă pentru cel puțin un an.
Terapia a fost făcută doar de specialiști în acupunctură cu licență, care au făcut minim cinci ani de studii în acest domeniu și care au mai mult de patru ani de experiență. Persoanele participante la studiu au fost împărțite în două grupuri. Primul grup a primit tratament real cu acupunctură în patru puncte alese de experți. Al doilea grup nu a primit tratament real, iar punctele în care au fost introduse acele au fost special alese pentru a evita reducerea durerii. După 22 de săptămâni de tratament de cinci ori pe săptămână, pacienții din primul grup au spus că frecvența migrenelor s-a redus de la 4,8 pe lună la 3 pe lună, fără niciun efect advers.
Mai mult decât o durere de cap
În mod normal, o durere de cap ar trebui să treacă cu o pastilă obișnuită și câteva momente de liniște. Însă, în cazul migrenelor durerea este atât de puternică încât persoana în cauză nu mai poate face altceva, durerea nu trece cu medicamentele obișnuite și poate dura mai multe zile la rând.
Nu se știu foarte multe despre migrene, de aceea studiile în această zonă sunt foarte valoroase. Ceea ce se cunoaște însă este faptul că migrenele reprezintă o stare anormală a creierului în care acesta devine hiperexcitabil la stimuli. Durerea este intensă și poate dura ore sau chiar zile.
De asemenea, există studii care arată că migrenele se transmit genetic.
„De multe ori oamenii nu își dau seama că există un istoric de migrene în familie. Mulți oameni nu își dau seama că suferă de această problemă, nu au un diagnostic în acest sens. Medicamente pentru prevenirea migrenelor există, dar nu sunt neapărat eficiente pentru toți pacienții și au efecte adverse puternice”, a explicat medicul Amy Gelfand, asistent universitar de neurologie la Universitatea din California.
Ce declanșează migrenele?
Alcoolul și mai multe feluri de mâncare pot declanșa dureri de cap. Un studiu din 2014 a descoperit că persoanele care suferă de migrene în mod normal sunt mai predispuse să aibă migrene atunci când sunt mahmure, decât persoanele care nu au această problemă în general. Sulfiții din vin sunt cei care provoacă durerile de cap.
De asemenea, conservanții precum nitrații, care se găsesc în carnea procesată pot declanșa migrene. Aditivul se mai găsește și în crenvuști, șuncă și cârnați. Mai mult, persoanele care au o sensibilitate la cofeină pot descoperi că alimentele care au un grad ridicat de cofeină le declanșează migrenele.
Experții sfătuiesc persoanele care suferă de această boală să țină un jurnal în care să monitorizeze tot ce mănâncă și cum se simt după.
Bolnavii recurg la tratamente alternative
Lipsa unor tratamente eficiente împotriva migrenelor îi face pe cei care suferă de această boală să caute tratamente alternative, printre care și yoga și meditația. În paralel, oamenii de știință continuă să caute modalități noi de tratare a migrenelor și au ajuns și ei la tratamente atipice, cum este acunpunctura.
„Acupunctura stimulează abilitatea corpului de a se recupera de pe urma oricărei boli și de a se vindeca singur”, a spus Magnolia Ng pentru CNN, terapeută în acupunctură și specialistă în gestionarea durerii.
Ea a adăugat că nu este surprinsă de rezultatele acestui studiu și că a văzut rezultate similare la pacienții ei. În mod obișnuit la Magnolia Ng ajung pacienți care au epuizat tratamentele tradiționale.
Medicul Stephen Silberstein, fostul președintele al Societății Americane pentru Durerile de Cap, a spus că un tratament eficient pentru reducerea migrenelor este schimbarea stilului de viață.
„Încearcă să dormi suficient, nu te îmbăta, și dacă bei cafea în mod regulat fă acest lucru și în weekend-uri și nu te opri”, a spus medicul.