Pentru campania de vaccinare antigripală din acest an Ministerul Sănătăţii a cumpărat 500.000 de doze de vaccin, de 6 ori mai puţine faţă de 2008. Şi asta în condiţiile în care specialiştii atrag atenţia că numărul deceselor provocate de complicaţii ale gripelor de sezon este în continuă creştere. Campania de vaccinare antigripală începe săptămâna viitoare.
Victoria Aramă, medic Institutul „Matei Balş”: „Numărul de decese la nivel naţional s-a dublat de la un sezon rece la altul, am avut de-a face cu un virus cu o putere patogenă mult mai mare. Dacă răceala se vindecă de la sine într-o zi, două, gripa poate să evolueze în scurt timp - 24 de ore, chiar - către forme severe, complicate, cu pneumonii severe. Sunt şi alte complicaţii severe, cum ar fi miocardita care se poate solda cu deces subit, pot fi encefalite, suprainfecţii bacteriene.”
Vaccinarea se face la cabinetele medicilor de familie, gratuit pentru copii, gravide, vârstnici şi persoane cu afecţiuni cronice. Vaccinul, produs în străinătate, poate fi de asemenea cumpărat cu aproximativ 35 de lei din farmacii. Linia de producţie a Institutului Cantacuzino este închisă de trei ani şi nimeni nu pare interesat să o reactiveze.
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: „Institutul Cantacuzino ar putea să aibă capacitatea să producă vaccinul gripal şi vaccinul BCG. Ministerul Sănătăţii achiziţionează un număr de doze, în funcţie de acceptabilitatea acestuia în rândul populaţiei.”
Mulţi români susţin că nu au încredere în vaccinul antigripal:
„Nu m-am vaccinat niciodată şi nu mi-am vaccinat nici fetiţa şi, din ce am reuşit să înţeleg de la doctorul la care suntem înscrişi, nici dânsa nu ar recomanda.”
„Cu vaccinul asta antigripal nu am fost de acord.”
Numărul de doze de vaccin achiziţionate în acest an este mult mai mic decât în trecut: o jumătate de milion de doze faţă de 3 milioane în 2008. Vaccinul nu asigură o imunizare totală, ci o protecţie sporită care împiedică evoluţia către complicaţii grave şi deces.