Premieră: Rudele pacienților Covid de la un spital bucureștean pot afla zilnic în ce stare se află aceștia

Data actualizării: Data publicării:
telefon fix in prim plan, pe fundal o asistenta care poarta mască
Call center lansat în premieră pentru rudele pacienților ATI COVID de la Institutul „Marius Nasta”. Foto: STS

Rudele şi aparţinătorii pacienţilor internaţi în secţia ATI COVID-19 de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti pot afla zilnic informaţii despre starea de sănătate a acestora, printr-un call center lansat în premieră. Serviciul funcționează 7 zile din 7, în câteva intervale orare iar apelurile vor fi preluate de voluntari, studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Call center-ul a fost implementat la iniţiativa unităţii medicale, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Inițiativa unității medicale are o importantă utilitate, întrucât accesul străinilor nu este permis în spital.

„Consider extrem de importantă comunicarea pe care trebuie să o avem atât cu pacienții, cât și cu aparținătorii acestora, mai ales atunci când starea de sănătate a celor internați în spital este extrem de gravă. Este absolut firesc să putem să oferim toate informațiile în privința stării de sănătate a pacientului către persoana desemnată să țină legătura cu spitalul.

Din păcate, în anumite situații, dar și în contextul actual, pandemic, în care volumul de muncă este foarte mare și mulți dintre noi, cei care facem parte din personalul medical, am ajuns aproape de epuizare, am observat o imposibilitate de a răspunde de fiecare dată prompt aparținătorilor acestor pacienți.

Astfel, am decis să înființăm această linie telefonică de tip call center, pentru a veni cât mai aproape de rudele celor internați la Institutul Marius Nasta în stare gravă, în ATI COVID-19, și să le oferim toate detaliile despre pacienți. Înțelegem cât de greu este să ai pe cineva în stare gravă în spital, înțelegem suferința și înțelegem că pandemia a îngrădit accesul aparținătorului la ruda suferindă.

Astfel am vrut să fim mai aproape de aparținători, să îi ajutăm și să îi asigurăm că facem tot ce ne stă în putință pentru ca totul să fie bine. Luptăm cu toate forțele pentru fiecare minut din viața pacienților noștri și vă asigur că acestea nu sunt doar vorbe” a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler.

Rudele și aparținătorii pot suna ori de câte ori au nevoie să afle informații despre starea de sănătate a celor internați în secția ATI COVID-19. Informațiile vor fi transmise exclusiv persoanei desemnate în acest sens de către pacient la momentul internării și aflată în fișa de observație a pacientului.

Call center-ul va funcționa 7 zile din 7, în intervalul orar 08:00-13:00 și 14:00-20:00 și va fi deservit de o echipă de voluntari, studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Studenții care deservesc call center-ul vor beneficia și de suportul unui grup de psihologi.

Programul implementat cu ajutorul STS este unul pilot în România și urmărește îmbunătățirea actului medical, prin oferirea de suport pacienților și familiilor acestora.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei