Final tragic în cazul uneia dintre victimele „azilelor groazei”: Cum a „salvat” statul o tânără de 19 ani până a murit

Data actualizării: Data publicării:
pacient intr-un pat de spital
Foto: GettyImages

Final tragic în cazul uneia dintre victimele „azilelor groazei”. Povestea Alinei, tânăra de 19 ani găsită în subsolul unui centru din Mureș, a îngrozit opinia publică nu doar din cauza stării deplorabile în care se afla, ci și pentru felul în care a tratat-o statul. A eșuat ani la rând în a o proteja și i-a amplificat suferințele până la moarte. Alina avea dizabilități mintale severe, iar de la 14 ani, atunci când mama sa a cerut ajutor statului să o poată îngriji, fata fost dusă în mai multe centre unde a trecut printr-un lung șir de abuzuri. Totul a culminat cu închiderea ei ilegală într-un izolator. Cazul este anchetat acum de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități. Urmăriți un reportaj cutremurător, la Pacient în România.

Mama Alinei: Erau momente când îmi zicea s-o încui în cameră și s-o las acolo. Mi-a zis că după 18 ani nu mai am voie să stau cu ea și m-a pus să semnez niște hârtii.

Este mărturia mamei Alinei despre perioada în care stătea cu fiica ei în centrul din Mureș. A ajuns acolo când fata avea 14 ani. Ceruse ajutor statului pentru că nu mai putea gestiona acasă boala copilei. Când Alina a împlinit 18 ani, femeia a fost obligată să o lase singură în centru pentru că fiica ei devenise adult. Deși a cerut să-și prelungească șederea acolo, a fost ignorată.

Reporter: Ați solicitat să rămâneți în continuare?
Mama Alinei: Da, da, da, și nu mai îmi răspundea nici la telefon doamnele manager. Sunam să zic să mă ajute să mai stau cu ea și nu, nu mai răspundea nici la telefon.

De când a fost obligată să-și lase fiica în centrul din Mureș, mama Alinei nu a mai știut nimic de ea. Despre modul în care a fost tratată acolo, a aflat de la noi.

Ceea ce mama Alinei a cerut să vadă în imagini și nu știa, e greu de descris în cuvinte. Cazul Alinei, una dintre victimele din scandalul azilelor groazei, a revoltat opinia publică în vara anului 2023. Cei care au găsit-o în condiții inumane în centrul din Bărdeşti, Mureş, sunt reprezentanții Centrului de Resurse Juridice. Fata era în subsolul clădirii, alături de alţi 6 beneficiari. Medicii au spus că era deshidrată, avea anemie şi scabie.

Georgiana Pascu- manager de proiect CRJ: Avea și urme de zgârieturi și sânge. Ne-a rugat să-i dăm apă, a strigat și a cerut apă mai apoi, apoi a spus mama, era zgâriată pe față și din informațiile pe care le-am primit în iulie anul trecut, a reieșit că fusese legată.

Iar descrierea stării în care se afla Alina continuă, dar este prea dură pentru a putea fi redată. După acest episod crunt, statul o mută pe fată într-un centru din Ialomița, unde calvarul continuă. La o lună distanță, Consiliul de Monitorizare o găseşte legată și aici. Alina este mutată apoi la Spitalul de Psihiatrie Obregia, unde DGASPC Sector 6, care o are în grijă, o uită timp de 7 luni. Discuția de la acea vreme, pe care jurnaliştii Digi24 au avut-o cu directoarea instituţiei, a arătat că practic îi pierduseră urma.

Reporter: E o persoană la Obregia, care a rămas în spital din luna septembrie, o fată de 19 ani.
Gabriela Schmutzer, director DGASPC Sector 6: Nu este în spital din luna septembrie.
Reporter: Dumneavoastră îmi spuneți că nu mai este nimeni în spital, iar eu vă spun că mai este cineva în spital și a rămas în spital. Și astăzi este în spital.
Gabriela Schmutzer: Nu am nimic să vă declar!

La o lună distanță de la această discuție, Alina este mutată din spital la Centrul de abilitare și Reabilitare Neurologică Uverturii Sector 6.

Silvia Trandafir- medic primar psihiatru: Au venit cei de la DGASPC ... ne-au trimis o înștiințare și au venit și au luat-o împreună cu salvarea. A coborât treptele, noi am spus că merge la plimbare, ea se bucura când merge la plimbare.

Ajusă iar într-un centru al statului, Alina e pusă într-un izolator făcut special pentru ea. Adică o cameră tapetată cu saltele, pentru a nu se răni, fără pat şi fără personal specializat, care să îi poată gestiona stările.

Georgiana Pascu- manager de proiect CRJ: Este închisă împotriva legii. Centrele de recuperare pentru persoanele cu dizabilități nu au dreptul de a închide într-un izolator, pe mare, de a restricționa libertatea de mișcare a unei persoane cu dizabilități.

Silvia Trandafir- medic primar psihiatru: E nevoie de un personal care să fie pregătit să îngrijească astfel de persoane, pregătit, în sensul că să știe cum să-i controleze crizele de agresivitate și cum să-l hrănească.

Doar că în scurta perioadă cât a stat în acest centru, Alina nu a avut niciun specialist care să știe cum să o trateze. A fost pur și simplu închisă și păzită.

A ajuns la spitalul Universitar, iar medicii de acolo spun că fata avea o suferință cerebrală acută care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență. Asta deși reprezentanții DGASPC Sector 6 au precizat pentru Digi24 că în centrul lor nu s-a întâmplat niciun eveniment care să-i pună în pericol integritatea fizică. Medicii de la Spitalul Obregia, care s-au interesat de cazul ei, spun însă altceva.

Silvia Trandafir- medic primar psihiatru: S-a simțit rău și a căzut. M-am dus și am vorbit cu medicii de la spital și mi-au spus acest lucru. Că a suferit un traumatism și că a fost vorba de un hematom care a fost operat.

La 3 luni de la operație, Alina a murit în spital. După decesul ei, Centrul de Resurse Juridice a mers să afle ce s-a întâmplat cât fata a fost închisă în acel izolator, dar în loc de răspunsuri, conducerea DGASPC Sector 6 a sunat la 112 şi a chemat poliţia.

Georgiana Pascu- manager de proiect CRJ: La fața locului au apărut trei echipaje de poliție, semnalând faptul că două doamne din partea Centrului de Resurse Juridice solicită acces la documente și sunt în centru împotriva legii.

Este reacția arbitrară a unui stat care, pentru acești oameni, nu are niciun loc în care să fie tratați de personal specializat. Îi poartă dintr-un centru în altul, o lume neștiută, care iese la iveală doar în scandaluri ca acela al azilelor groazei. Cazul acelor oameni este cercetat acum de DIICOT Mureș într-un dosar pentru trafic de persoane.

Georgiana Pascu, manager de proiect CRJ: Statul nu are în acest moment servicii care să răspundă nevoilor victimelor infracțiunilor care au o dizabilitate mintală. Să nu uităm că nu vorbim despre cazuri izolate, avem cel puțin 200 de persoane cu dizabilități mintale, victime ale infracțiunilor de trafic de persoane, exploatare și constituire de grup infracțional organizat, despre care statul român aproape că nu știe nimic. Vorbim despre oameni pe care nu-i mai găsim, despre oameni care au murit.

Acum, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi face un control la DGASPC sector 6, pentru modul în care a acţionat în cazul Alinei.

Mama Alinei: Vreau să i se facă dreptate, trebuie făcută dreptate.

Alina a murit pe 9 august, chiar în ziua în care instanţa stabilise termen pentru cererea de desemnare a unui curator special. Centrul de Resurse Juridice a sesizat instanţa, deoarece DGASPC SECTOR 6 continua să ia decizii în numele ei, fără a-i fi desemnat un tutore legal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De la umilințe în copilărie la conducător suprem al României: drumul lui...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Russia's new missile Oreshnik
SUA avertizează că Rusia ar putea lansa o nouă rachetă Oreșnik asupra Ucrainei în zilele următoare
Newsweek
S-a anunțat ora la care pensia pe decembrie va intra pe card. „Banii au ajuns la Trezorerie”
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce a dezvăluit că așteaptă al doilea copil: „S-a ținut secretul până...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Un tânăr ucrainean, salvat de o pisică după ce a căzut într-o râpă de 400 de metri, în Munții Maramureșului
Film Now
Selma Blair, la cinci ani de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă: „Problemele de sănătate m-au...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza