Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția că circulă pe aplicația Whatsapp un mesaj fals atribuit lui Raed Arafat. „Atenție, FAKE NEWS!”, atrage atenția instituția.
„Atenție! FAKE NEWS
Ca urmare a răspândirii unui mesaj pe grupurile de Whatsapp în care este prezentat un citat care ar aparține șefului DSU, dr.Raed Arafat, dorim să precizăm opiniei publice că ne delimităm categoric de aceste informații care sunt false și care se înscriu în categoria FAKE NEWS.
Mesajul care conține informații false:
„RAED ARAFAT a cam sărit calul. Nostalgiile lui securiste ating culmi PARANOICE!...
Citat - Raed Arafat : Vom pregăti o legislație imediat după alegeri pentru a putea verifica dacă se țin petreceri în locuințe. Până atunci încurajez să raportați la linia verde aceste cazuri, cu eventuale capturi pentru a identifica persoanele și a le amenda corespunzător. Masca trebuie purtată și în casă mai ales dacă există vârstnici sau copii, recomand ca partenerii de viață să nu doarmă în același pat. Nu putem verifica asta deocamdată, e doar recomandare. Dar în viitor vom putea verifica!
Precizăm că aceste informații false sunt menite în a induce în eroare opinia publică, de a crea panică în rândul populației și totodată de a decredibiliza eforturile depuse de autoritățile române în a combate efectele generate de coronavirusul SARS-CoV-2.
Totodată, facem un apel adresat tuturor cetățenilor să nu dea crezare diverselor mesaje diseminate pe grupurile de Whatsapp și să aleagă surse credibile de informare.”
Editor : Liviu Cojan