Dosarul Lucan | Acuzaţii: "Am luat bani din bancă și am pus în plicul domnului profesor 4.000 de lei"
"Am luat bani din bancă și am pus în plicul domnului profesor patru mii de lei." Este mărturia unei mame al cărei copil a fost pacientul medicului Mihai Lucan. Femeia a povestit pentru Digi24 prin ce a trecut timp de doi ani cât a fost internată la Cluj cu băiatul ei de trei ani și jumătate. Spune că doctorul nu a vrut să îi trateze copilul fără să primească șpagă și ar fi îndemnat-o să meargă la clinica lui privată. Băiatul este în continuare grav bolnav și așteaptă să fie operat. Lucan a evitat să răspundă acuzaţiilor deocamdată.
Larisa a mers prima dată la Institutul de Transplant Renal din Cluj acum doi ani, când a aflat că băiețelul ei suferă de o afecţiune gravă la rinichiul drept și trebuie operat de urgenţă. A fost îndrumată la medicul Mihai Lucan, care a preluat cazul, dar apoi nu s-a mai interesat de starea copilului.
Larisa Malița - mama copilului: „Pe toți pacienții îi auzeam plângându-se de domnul profesor că nu e interesat de starea pacienților, doar dacă se merge cu miile de euro la dânsul. Auzind aceste lucruri, și eu am zis că poate din cauza aia nu ne ia domnul profesor în seamă, am făcut ce am putut, mi-am luat bani din bancă și am pus în plicul domnului profesor patru mii de lei”.
Liliana Sîrb - bunica băiatului: „Am stat zece zile fără ca domnul profesor să intre în salon la noi, venea la vizită, împingea ușa cu cârja, cu bota cu care umbla tot timpul dânsul, dar în salon....Până când m-am dus a zecea zi și i-am dat patru sute de lei, atunci a intrat.”
Larisa Malița - mama copilului: „Vorbea foarte urât, că să avem răbdare că sunt și alții, că <ce e cu voi aici, la ce ați venit, să aveți răbdare!> și vorbea foarte urât, nici nu intra în salon de multe ori și dacă vorbeam cu dânsul râdea așa într-un fel, ca și cum și-ar bate joc de noi”.
Copilul a fost operat. Apoi, la primul control, medicul părea că nici nu îl cunoaște.
Larisa Malița - mama copilului: „A zis să mergem la clinica dânsului particulară, pentru că acolo are aparate mult mai performante. La care i-am răspuns <Domnule profesor, nu am situația financiară bună ca să mă duc la clinica dumneavoastră, pentru aia am venit în spitalul de stat.>
Și așa au trecut doi ani de zile de când a fost operat prima dată, e din ce în ce mai rău, se umflă din cauza rinichiului”.
Larisa a cerut și părerea altor medici, care au spus că băiatul ar putea fi operat din nou, însă nimeni nu și-a asumat preluarea cazului fără acordul lui Lucan.
Liliana Sîrb - bunica băiatului: „Ei îmi spuneau <Doamnă, bunica, nu putem să facem nimic fără acordul lui. Până ne spune el, nu putem să facem absolut nimic>."
Mama băiatului este hotărâtă să depună plângere penală împotriva medicului Lucan.
- Etichete:
- medic lucan acuzatii
- acuzatii mita lucan
- dosar ancheta lucan
- mama copil transplant lucan
- tranplant lucan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News