Digi24 lansează proiectul special „Transplant, misiune posibilă”

Data publicării:
cpr_donator_1

Pentru cei care pierd oameni dragi și trebuie să ia imediat decizia donării organelor. Pentru cei care așteaptă această decizie în fața listelor încremenite. Pentru cei care donează viață și pentru cei care nu vor putea să le mulțumească vreodată, Digi24 lansează proiectul special „Transplant, misiune posibilă.

65 este numărul donatorilor de organe din România, anul trecut. 5645 este numărul bolnavilor care așteaptă acum transplantul de rinichi, plămâni sau celule stem care le poate salva viața. Între donator și primitor e drumul lung de la teamă la speranță. Digi24 reconstituie etapele acestui drum alături de aparținători și supraviețuitori, cu speranța că o mai bună conștientizare poate transforma cifrele în vieți salvate.

În România, transplantul a devenit o problemă de viață și de moarte din cauza lipsei de transparență a procedurii, din pricina comunicării improprii cu familiile posibililor donatori și, nu în ultimul rând, din cauza prejudecăților.

Luni, 15 aprilie 2019, Digi24 difuzează în avanpremieră, în cadrul campaniei Pacient în România prima parte a proiectului „Transplant, misiune posibilă. Realizatoarea Carla Tănasie prezintă povestea unui tată care, în pofida suferinței, a găsit forța să înțeleagă că pierderea fiului său, Mădălin, poate însemna viața pentru cei aflați în așteptarea unui organ vital.

cpr_donator_2
Tatăl lui Mădălin povestește la Digi24 despre momentul în care a decis să permită prelevarea organelor fiului său

„Eram conştient că el nu mă poate auzi. Doctorii mi-au explicat că e ca și mort. L-am întrebat dacă e bine sau nu e bine ce fac. Cum îl știam eu, că doar era copilul meu, sunt sigur că ar fi fost de acord. Dacă ai suflet și gândești cu sufletul și cu inima, poți să ajungi să iei decizii de asemenea fel. Medicii au o contribuție imensă la hotărârea pe care o iei, modul în care vorbesc, în care te abordează, în primul rând. La mine, de exemplu, nu au venit în halate, ceea ce a fost un lucru mare. În prima zi i-am văzut în halate pe lângă copil, a doua zi au venit la mine îmbrăcați civil. S-au pus pe pat lângă mine, au purtat o discuție cu mine. La început n-au atacat subiectul. Molcom, calm, metodic. În primul nd au fost de acord că suferința unui părinte nu va înceta până moare, dar probabil această suferință poate va fi ușurată de hotărârea pe care o va lua, povestește tatăl lui Mădălin despre momentul în care a decis să permită prelevarea organelor fiului său.

Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale pentru Transplant, va fi luni invitat în direct la jurnalul Digi24 de la ora 13:00. Dezbaterea dedicată campaniei de conștientizare își propune să mobilizeze autoritățile și să popularizeze informațiile care i-ar putea ajuta pe oameni să-și întregească perspectiva asupra subiectului.

Campaniile Digi24 „Pacient în România”, „Raport de țară”, „Romania Fast Forward”, „Old school / New school” și „Plan detaliu” sunt difuzate în jurnalele de știri, de luni până vineri, însoțite, la ora 13:00, de dezbaterea dedicată subiectului zilei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri