Consumul de alcool, chiar și cu câteva luni înainte de sarcină, poate modifica fața nou-născutului

Data publicării:
femeie gravidă la masă cu un pahar de vin
Oficialii din domeniul sănătății le recomandă femeilor să nu bea alcool deloc în timpul sarcinii pentru a reduce riscurile la minim. Foto: Profimedia Images

Un singur pahar mic de vin pe săptămână cu doar trei luni înainte de sarcină poate produce modificări ale feței copilului, potrivit unui nou studiu, relatează The Telegraph.

Este pentru prima dată când cercetătorii au descoperit o legătură între un consum atât de redus de alcool în timpul și înaintea sarcinii și modificări la nivelul feței copiilor.

Oamenii de știință avertizează că fața reprezintă o „oglindă a sănătății” și că descoperirile ar putea indica faptul că problemele de sănătate mai grave sunt asociate cu consumul de alcool al mamei în timpul sarcinii.

Legătura dintre consumul excesiv de alcool în timpul sarcinii și sindromul alcoolic fetal, care provoacă modificări ale feței, dar și probleme de dezvoltare mentală și fizică, a fost stabilită de mai mult timp.

Serviciul Național Medical din Marea Britanie a spus că nu se cunoaște cât de mult alcool poate să tolereze în siguranță fetusul, din moment ce acesta nu îl poate procesa pe deplin din cauza ficatului nedezvoltat.

Recomandarea experților: fără alcool în timpul sarcinii

Oficialii din domeniul sănătății le recomandă femeilor să nu bea alcool deloc în timpul sarcinii pentru a reduce riscurile la minim.

Pozele a peste 5.500 de copii de 9 și 13 ani au fost introduse într-un algoritm de inteligență artificială care a identificat 200 de puncte diferite pe fețele lor – numite trăsături.

Mamele lor au fost întrebate cât au băut în timpul sarcinii și imediat înainte să devină gravide, cât de des au consumat alcool și în ce etapă a sarcinii s-au oprit.

Femeile au fost împărțite în trei grupuri: cele care nu au băut alcool deloc cu cel puțin trei luni înainte de sarcină, cele care nu au mai băut după ce au devenit gravide și cele care au băut și înainte și în timpul sarcinii.

„Cu cât mamele au băut mai mult alcool, cu atât mai semnificative erau schimbările”

Echipa de cercetători a descoperit că toate femeiele care au băut mai puțin de 12 grame de alcool pe săptămână, echivalentul a 330 de mililitri de bere sau un pahar de 175 de mililitri de vin, în cele trei luni dinainte de sarcină, au născut copii cu fețe ușor schimbate.

„Am descoperit o asociere statistică semnificativă între expunerea prenatală la alcool și forma feței la copiii de nouă ani”, a spus Xianjing Liu, autorul principal al studiului. „Cu cât mamele au băut mai mult alcool, cu atât mai semnificative erau schimbările din punct de vedere statistic.”

Algoritmul a descoperit că pruncii care fuseseră expuși la alcool în pântecul mamei aveau mai multe șanse să aibă un nas ridicat sau scurtat, o bărbie proeminentă și o zonă a pleoapei inferioare mai retrasă.

Schimbările erau estompate sau imposibil de detectat de sistemul computerizat la copiii de 13 ani, iar cercetătorii spun că până și la cei de 9 ani, atunci când calculatorul a găsit diferențe, acestea nu puteau fi observate cu ochiul liber.

„Fața doar reflectă sănătatea generală”

„Este important de subliniat faptul că fața doar reflectă sănătatea generală”, a spus profesorul Gennadi Roșciupkin de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam. „Așadar, asta înseamnă că împreună cu diferențele faciale s-ar putea să fie și alte efecte ale alcoolului asupra sănătății.”

Roșciupkin a adăugat: „Este esențial să subliniem faptul că nu există niciun nivel sigur stabilit al consumului de alcool în timpul sarcinii și este recomandat să nu se mai bea alcool chiar și înainte de concepție pentru a asigura rezultate optime pentru sănătatea mamei și a fetusului în dezvoltare.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri