Peste 4.500 de lei pe zi plătește statul pentru pacienții COVID internați la Terapie Intensivă și puțin peste 1.800 de lei pentru cei aflați pe secții. Sunt costuri pe care le plătim fiecare dintre noi, pentru că sumele sunt decontate din bugetul Caselor de Asigurări de Sănătate. Au fost cazuri în care, într-o singură lună, un spital a cheltuit chiar și un milion și jumătate de lei peste contractul pe care îl are cu Casa.
„Costul pentru un pacient COVID pe secția ATI este de 4.515 lei pe zi, respectiv, la o durată medie de 11 zile pe această secție, se ridică la 50 de mii de lei pentru perioada de spitalizare. Iar costurile unui pacient care este confirmat COVID și este tratat pe secția de boli infecțioase sunt de 1.838 de lei pe zi. Respectiv, la o durată medie de spitalizare de 10-11 zile. ar fi de 20.000 lei pe toată perioada de tratament”, spune Diana Mârza, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
După cum se știe, secțiile ATI sunt pline în toată țara, depășindu-se deja pragul de 1.700 de pacienți COVID.
„Ce pot să vă spun este că într-o lună plină, în care am avut secțiile de boli infectioase pline cu COVID, am depășit contractul de prestări servicii incheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate cu aproximativ un milion si jumatate de lei”, spune managerul Diana Mârza.
Situația este aceeași în toată țara. La Spitalul de Neurochirurgie din Iași este cea mai mare secție ATI pentru COVID din toată Moldova. Aici sunt tratați pacienții cu forme grave. Au fost bolnavi care au stat internați chiar și o lună și jumătate.
„Pe luna septembrie, spitalul a primit în plus de la Casa de Asigurări față de valoarea de contract, bine argumentat și fundamentat, suma de 700.000 de lei în condițiile în care noi am solicitat undeva la vreun 1 milion 300 mii de lei”, a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirugie Iași.
Casa de Asigurări de Sănătate din Iași a decontat pentru pacienții COVID 30 de milioane de lei de la începutul pandemiei și până în august acest an. Este un efort bugetar suplimentar pentru tratarea și investigarea celor confirmați pozitiv.
Oamenii rămân surprinși când află cât costă spitalizarea.
„Nu știu, nici nu pot să estimez”, spune o femeie. Când află de la reporter că un bolnav de COVID în terapie intensivă înseamnă 1.000 de euro pe zi, în timp ce pentru un pacient internat este aproape 2.000 de lei pe zi, interlocutoarea nu are alte cuvinte decât exclamații de uimire.
„Fantastic! Oh! Doamne, să nu ajungem acolo. Mult, foarte mult!” spune un cuplu mai în vârstă. „Și unde ajungem așa, cu România asta a noastră? La falimentare!” este concluzia pe care o trag.
Potrivit ultimei raportări, în spitalele de la noi din țară sunt internate în acest moment peste 17.600 de persoane.
Editor : Luana Pavaluca