Cazul Ioan Guyri Pascu. Medicul de pe prima ambulanță, salariu redus cu 10% pentru 3 luni

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta bun

Şase anchete încearcă să afle cum a fost posibil ca Ioan Gyuri Pascu să moară la două ore după ce medicul Ambulanţei a considerat că nu este în pericol. Comisia de Disciplină din cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov au descoperit două nereguli în ceea ce privește intervenția echipajului de consultații care a ajuns prima dată la domiciliul artistului.

ambulanta bun

ACTUALIZARE. Comisia de Disciplină din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a propus Consiliului Director al serviciului reducerea cu 10 la sută a salariului medicului de pe prima ambulanţă care a intervenit la Ioan Gyuri Pascu, timp de trei luni. Motivul: medicul la consultaţie fără tot echipamentul medical şi nu a pus pacientul să semneze că refuză transportul la spital.


 

ACTUALIZARE. Managerul serviciului de Ambulanță, Alis Grasu, a precizat că medicul de pe ambulanță nu avea tot echipamentul medical în momentul consultației. Toate ambulanțele au electrocardiograf, dar medicul l-a lăsat în mașină.

Ea a mai declarat că medicul de pe prima ambulanță a spus că nu a considerat necesar să-i facă EKG lui Ioan Gyuri Pascu, deoarece toți parametrii erau normali.

Medicul i-a propus artistului să meargă la spital pentru mai multe investigații, dar acesta a refuzat, spunând că a mai făcut investigații medicale și că are nevoie de ceva pentru a putea dormi, a spus Alice Grasu.

Medicul nu l-a pus însă pe Ioan Gyuri Pascu să semneze formularul prin care refuză internarea, a mai spus managerul de la Ambulanță.

Alice Grasu a precizat că pentru aceste abateri, medicul riscă scăderea cu 10% a salariului pentru trei luni. Alte sancțiuni pot fi date doar după ce se pronunță Colegiul Medicilor și vin rezultatele celorlalte anchete aflate în desfășurare.

Întrebată de ce nu va fi suspendat medicul, Alice Grasu a spus că este vorba despre o persoană aflată la prima abatere și disciplinată, iar suspendarea ei nu ar fi de niciun folos, în condițiile penuriei de medici.

În primul rând, medicul nu poate face dovada formularului de consimțământ prin care pacientul refuză internarea.

În al doilea rând, au fost găsite nereguli în utilizarea truselor medicale pe care le avea echipajul la dispoziție.

Este prima abatere a acestui medic care are 10 ani de experiență.

Concluziile Comisiei de Disciplină vor fi trimise mai departe Colegiului Medicilor din București, care vor stabili dacă a fost sau nu vorba de malpraxis.

Membrii Comisiei de Disciplină au stat aseară de vorbă aseară cu medicul de pe prima ambulanță, au analizat fișa de observație și modul în care s-a procedat la această intervenție.

Primele concluzii au fost stabilite deja aseară de către Corpul de control al Ministerului Sănătății. Inspectorii ministeriali au ajuns la concluzia că este posibil să fie vorba despre o abordare terapeutică superficială în cazul primei intervenții, cea de la ora 3:00, atunci când diagnosticul pus a fost de „atac de panică”. Medicul de pe ambulanță a administrat un tratament și a părăsit domiciliul. Starea lui Ioan Gyuri Pascu s-a agravat însă și două ore mai târziu, a decedat.

O altă anchetă este în desfășurare la Departamentul pentru Situații de Urgență, care coordonează intervenția echipajelor de ambulanță, dar și SMURD.

De asemenea, și Poliția română a deschis o anchetă pentru a vedea dacă este vorba despre o moarte suspectă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...