Record de cazuri de Covid-19 și decese în Ungaria. Orban: Ridicarea restricțiilor va începe după vaccinarea unui sfert din populație

Data publicării:
terapie intensiva tub respirator
FOTO: Getty Images

Numărul cazurilor zilnice de infectare cu noul coronavirus din Ungaria a trecut vineri de 10.000, atingând nivelul record de 10.759 de cazuri în ultimele 24 de ore. Totodată, bilanțul zilnic al deceselor a ajuns și el la o cotă record de 213 morți. Restricţiile antiepidemice vor putea fi relaxate doar atunci când numărul ungurilor vaccinaţi va atinge 2,5 milioane, adică un sfert din populaţia ţării, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public Kossuth Radio, potrivit Agerpres.

Orban a declarat că spitalele din Ungaria se confruntă cu un val-record de infectări şi că se vede luminiţa de la capătul tunelului, în lupta anticoronavirus, dar că ţara nu se poate redeschide deocamdată.

„Există şanse bune să avem o vară cu libertăţi”, a spus Orban, adăugând că Ungaria poate începe prima etapă a redeschiderii odată ce 2,5 milioane de locuitori vor fi fost vaccinaţi.

Până acum în Ungaria, țară cu cu 10 milioane de locuitori, au fost vaccinate deja aproape 1,5 milioane de persoane.

Actualele restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin încă o săptămână, începând de luni, a avertizat premierul ungar, care a precizat că decizia a fost luată doar pentru şapte zile, deoarece "multe se pot schimba în decurs de o săptămână".

Orban a atras atenţia că sărbătorile pascale ar putea reprezenta o perioadă riscantă, fiindcă există o legătură între răspândirea virusului şi numărul de contacte pe care le au oamenii.

Creşterea numărului de vaccinări reprezintă cel mai important mijloc de protecţie, a spus Orban, care a adăugat că, în prezent, sunt vaccinaţi de patru sau de cinci ori mai mulţi oameni în fiecare săptămână comparativ cu numărul noilor infectări. În opinia premierului ungar, campania de vaccinare trebuie să se desfăşoare rapid, iar aceasta înseamnă acces la vaccinuri.

De vreme ce este de aşteptat ca, în următoarele două luni, în Ungaria să sosească cu 500.000 mai puţine doze de vaccin AstraZeneca decât s-a stabilit iniţial, trebuie achiziţionată din alte surse aceeaşi cantitate de vaccinuri pentru a menţine programarea iniţială de inoculare. În acest sens, Orban a menţionat că au loc negocieri şi sunt şanse bune ca vaccinul AstraZeneca să fie înlocuit cu vaccinuri din China şi din Rusia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...