Procurorii au preluat ancheta în cazul românului care a venit cu avionul de la Madrid, deși știa că are coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: arhivă Poliția Română

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a înregistrat dosarul penal deschis de poliţişti pe numele cetăţeanului român care a venit marţi de la Madrid cu un avion în care erau 60 de pasageri, deşi ştia că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Dosarul penal a fost înregistrat miercuri, iar bărbatul va fi cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Mari, bărbatul a venit la București de la Madrid cu avionul companiei Ryanair FR 2513, deşi în prealabil, fusese depistat de către autorităţile sanitare spaniole ca fiind purtător al virusului COVID-19, existând astfel riscul de a transmite virusul tuturor persoanelor cu care a intrat în contact.

Dat fiind că, la momentul controlului frontalier efectuat la intrarea pe teritoriul României, el a prezentat documentele medicale emise de către autorităţile spaniole din care rezulta contaminarea cu virusul COVID-19, acesta a fost preluat de îndată de către reprezentanţii DSP Bucureşti şi dus la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, unde se află în stare de carantină.

În cauză, în 17 martie a fost începută urmărirea penală in rem.

Procurorii precizează că, în prezent, se fac demersuri pentru identificarea și testarea medicală a tuturor persoanelor cu care românul venit din Spania a interacţionat pe durata deplasării sale.

Iniţial, Poliţia de Frontieră a deschis un dosar penal în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Românul infectat nu a respectat recomandarea autorităţilor spaniole de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile. 

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri