Probleme pentru cei care vor să își ia permisul de conducere. Trebuie să aștepte luni de zile între examene

Data publicării:
masina scoala soferi examen
FOTO: Agerpres

Perioada în care activitatea a fost întreruptă la școlile auto și la centrele de examinare a dat peste cap planurile celor care vor să își ia permis. Din cauza aglomerației și a regulilor care trebuie respectate, la Sibiu, elevii ajung să aștepte și trei luni între examenul teoretic și proba practică.

Alexandru Daneş are 18 ani şi de-abia aşteaptă să devină şofer. A terminat cursurile de legislaţie rutieră şi mai are doar două şedinţe de condus. Faptul că va avea de aşteptat aproximativ 3 luni până să obţină permisul auto îi cam taie însă din elan.

Alexandru Daneș, viitor șofer: "Mi se pare cam prea mult timpul de aşteptare... până la sală şi oraş, din câte am înţeles, minim 45 de zile, dacă nu mai mult.
Tre' să învăţăm mult mai mult, că altfel nu ştiu... Se uită în 45 de zile".

Zilnic, doar în Sibiu, se înscriu aproximativ 100 de persoane pentru susţinerea examenului teoretic. Durează cel puţin o lună până să ajungă în sala de examinare.

Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu: "În acest moment, la nivelul judeţului Sibiu, prima zi de programare online disponibilă este 26 octombrie".

Odată obţinută proba teoretică, cursanţii au de aşteptat încă două luni să dea "traseul".

Horațiu Baltador, director al unei școli de şoferi: "Este perioada foarte mare de asteptare între examenul de la sală și examenul de la traseu. Așteaptă și două luni, două luni și jumătate între cele două examene."

Oana Badiu, viitor şofer: "Înseamnă că va trebui să luăm automat ore suplimentare, care reprezintă și un cost suplimentar".

O şedinţă de condus extra costă aproximativ 100 lei, iar pentru a-şi intra din nou în mână, cursanţii au nevoie, în medie, de trei astfel de întâlniri cu instructorul auto.

Gigi Cătălina, profesor de legislație și instructor auto: "Este o problemă foarte gravă. Elevii își pierd din îndemânare, din aptitudini și atunci automat intervin eșecurile".

De la începutul pandemiei, doar în judeţul Sibiu peste 1000 de cursanţi au fost obligați să amâne examenul pentru permis.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”