Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, spune că vrea „să bage viruşii în conducte şi să îi gazeze”. Declarația nefericită a fost făcută în contextul vizitei premierului Orban pentru inaugurarea lucrărilor la magistrala de gaz, care va racorda oraşul sucevean la reţeaua naţională.
Premierul Ludovic Orban a fost sâmbătă, la Vatra Dornei, unde a vizitat Centrala termică a oraşului, care urmează să funcţioneze pe gaz, după finalizarea de către Transzgaz magistralei de transport.
Cele două cazane care vor încălzi bucovinenii au fost prilej de mare emoţie pentru politicienii din Suceava.
„Nu-mi vine a crede că este o realitate și nu e un vis. Chiar sunt emoţionat la maxim pentru aşa vizită pe care o avem azi la Vatra Dornei. Îi rog pe dorneni să ne unim cu toţii şi să reuşim să trecem perioada aceasta grea, iar toţi viruşii vom reuşi să îi băgăm în conducte şi să îi gazăm, să încheiem pentru Dorna şi pentru România cu pandemia”, a declarat Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei, citat de Mediafax.
„Vreau să mulţumesc premierului României, Ludovic Orban, pentru finanţarea acestor două cazane de la Vatra Dornei. Dorna e ţara laptelor, a fructelor de pădure, ţara abatoarelor. Aici gravitează în jur de 50.000 de locuitori. Mulţumesc lui Dumnezeu că am prins acest moment legat de gazul metan de la Dorna”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Județean Suceava.
Redactare Georgiana Marina