Premierul Cîțu, despre faptul că nu sunt vaccinate mai mult de 80.000 de persoane, deși capacitatea zilnică este de 115.000
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Florin Cîțu a precizat la Jurnalul de Seară, de la Digi24, că i se pare mic numărul de aproximativ 80.000 de persoane imunizate în 24 de ore, în condițiile în care România a ajuns la o capacitate de vaccinare zilnică de 115.000 de oameni.
„Mi se pare puțin. O să am o discuție cu cei care administrează platforma de vaccinare”, a declarat prim-ministrul. Florin Cîțu a mai spus că pentru a-i convinge pe oamenii din mediul rural să se vaccineze este nevoie de mobilizarea primarilor, a preoților, a educatorilor și a medicilor. Imunizarea este singura soluție ca să revenim la viața normală, susține Cîțu, care le-a cerut românilor să participe la campania de vaccinare.
„Am pus toate capacitățile la dispoziție, până acum nu aveam vaccin, am înțeles, acum avem, trebuie să vrem să ne vaccinăm. Este singura soluție ca să revenim la viața normală. E bizar să-i ceri Guvernului să aibă o campanie de vaccinare de succes fără să ne implicăm, trebuie să ne implicăm cu toții”, a spus acesta, la Digi24.
În ceea ce privește campania de vaccinare în mediul rural, Florin Cîțu a dezvăluit faptul că a vorbit cu primarii liberali și că are nevoie de ajutorul preoților, al educatorilor și al medicilor.
„Am vorbit cu primarii PNL și cu președinții de CJ, cu tineretul liberal. E nevoie de primar și de preot în zonele rurale. Poate doctorul și educatorul, în funcție de comunitate. Și biserica ajută campania, eu așa știu. Voi avea o discuție cu cultele religioase”, a precizat Cîțu.