Ninel Peia a fost sancţionat de organizaţia de partid din care face parte pentru că a plecat în Taiwan fără acordul PSD şi a exprimat păreri care contravin strategiei partidului.
„Şi-a cerut scuze şi şi-a exprimat părerea de rău că s-a ajuns la această situaţie și ne-a spus că nu s-a gândit că va afecta în vreun fel relaţiile României cu Republica Chineză, prin urmare prin votul colegilor mei din biroul județean s-a decis sancționarea cu avertisment și nu excluderea”, a explicat Gabriela Firea, preşedinte PSD Ilfov.
„Biroul Permanent Judetean a hotărât sacționarea domnului Ninel Peia, membru al Biroului , cu avertisment, pentru următoarele motive: în deplasarea efectuată în Taiwan nu a acționat corect pentru realizarea obiectivelor și a programului politic al partidului (lit. c.); a exprimat public în numele partidului păreri care contravin politicii și strategiei partidului (guvernului)(lit.f) ; nu a luat aprobarea grupului parlamentar din Camera Deputaților pentru cele exprimate în deplasarea făcută (art 236)”, se arată în comunicatul PSD.
În apărarea lui Ninel Peia a sărit deputatul Remus Cernea, unul dintre parlamentarii care au efectuat vizita în Taiwan.
„Gestul de a-l sancţiona pe domnul Ninel Peia vine în contradicţie cu statutul României de membru al Uniunii Europene şi anulează dreptul unui deputat de a efectua vizite neoficiale în orice loc doreşte. Uniunea Europeană recunoaște Taiwanul ca entitate economică şi comercială”, susţine Remus Cernea.
Deputatul democrat liberal Costică Canacheu a scăpat doar cu o mustrare de la Vasile Blaga pentru vizita la Taipei.
„I-am spus că din punctul nostru de vedere a fost o greşeală deplasarea domniei sale acolo pentru că este parlamentar al Partidului Democrat Liberal dar măsuri, nu, sancţiuni nu”, a spus Vasile Blaga, preşedintele PSD.
Ministerul Afacerilor Externe a dezaprobat deplasarea deputaţilor Remus Cernea, Ninel Peia, Costică Canacheu şi Ovidiu Iane în Taiwan, stat nerecunoscut oficial de România. Lui Remus Cernea i s-a retras pașaportul de serviciu folosit pentru această deplasare, pașaport obținut într-o calitate pe care nu o mai deținea, respectiv de consilier al lui Victor Ponta, în Cancelaria prim-ministrului.
Ambasada Chinei a apreciat reacţia autorităţilor române şi a ţinut şi să atragă atenţia că astfel de incidente trebuie evitate în viitor.
„De curând, patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, iar asta nu numai că nu e ceea ce doreşte să vadă partea chineză, însă China se şi opune acestui lucru. Sperăm ca persoanele implicate să respecte întocmai preocupările esenţiale ale părţii chineze, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor dintre China şi România”, se spune în comunicatul ambasadei Chinei.