Ultimele două zile au fost un maraton, atât pentru jurnalişti, cât şi pentru parlamentari. S-a discutat ridicarea imunităţii lui Victor Ponta, dar s-a citit şi textul moţiunii de cenzură prin care liberalii vor să dea jos Guvernul.
Reporterii s-au aliniat pentru a transmite în timp real cele mai proaspete informaţii.
Fiecare mişcare a premierului a fost atent urmărită de cameramani, iar cablurile pentru transmisiuni au împânzit Palatul Parlamentului.
În sala de plen, aleşii şi-au găsit ocupaţie până la momentul votului. Unii şi-au făcut fotografii, alţii au citit presa online, iar unii şi-au îndulcit clipele cu ciocolată. Dacă a funcţionat în cazul Dan Şova, aleşii au făcut apel şi acum la divinitate pentru a-l ajuta pe premier.
Un potir de mir a stat în timpul şedinţei pe masa unor deputate, chiar dacă uleiul sfinţit nu a mai fost folosit pentru a influenţa parlamentarii.
„L-am primit cadou chiar de la domnul de aici. Pentru că l-am ajutat şi l-am sprijinit de mai multe ori”, a spus Liliana Ciobanu, deputat independent.
Vineri, în Parlament, la ora 10, urmează să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură depusă de PNL.