Victor Ponta a declarat, la o emisiune televizată, că nu l-ar desemna niciodată pe Traian Băsescu drept şef al Executivului pentru că ar reprezenta „un coşmar” pentru România.
„Până la capătul carierei mele politice, nu îl voi numi niciodată pe Traian Băsescu premier. (...) Dacă va avea 50% plus unu, voi prefera să demisionez din funcţia de preşedinte decât să-l numesc. (...) Un premier cu mentalitatea şi gândirea domnului Băsesc e un coşmar, o catastrofă pentru România şi nu voi semna niciodată aşa ceva”, a spus el, potrivit Mediafax.
Candidatul PSD la prezidenţiale a evitat să spună ce politician ar fi potrivit să-i ia locul, însă a făcut un portret robot al viitorului premier. Acesta va trebui să fie pro-atlantic şi pro-european, dar nu e obligatoriu să fie din PSD.
„E important ca viitorul premier să fie sprijinit de toată coaliţia, nu doar PSD, să fie pro-european, pro-atlantist convins, dar în acelaşi timp capabil să gestioneze Guvernul cu care să pot să lucrez,” spune Victor Ponta.
Cât priveşte declaraţia de săptămâna trecută, în care spunea că se va uita la confruntările din primul tur ca la un film, cu o porţie de popcorn alături, premierul regretă acum felul în care s-a exprimat.
„A fost o glumă proastă pe care am făcut-o şi am regretat-o imediat, apropo de exprimarea cu popcornul”, a precizat premierul.