Victor Ponta: Darius Vâlcov și-a dat demisia din funcția de ministru

Data publicării:
darius valcov gov ro-3

 

Am discutat astăzi la prânz cu domnul Vâlcov care mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit după aceea, după-amiază, seara, şi cu preşedintele şi aștept de la domnul Vâlcov – care chiar a avut un rol foarte important, foarte pozitiv – ca în zilele următoare, totuşi, să termine proiectul de Cod Fiscal. O să mă gândesc la cel care va fi numit şi voi înainta propunerea preşedintelui”, a declarat premierul Victor Ponta la o televiziune.

Reamintim că, în urmă cu puțin timp, președintele Klaus Iohannis a cerut revocarea din funcție a ministrului Darius Vâlcov. 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut revocarea lui Darius Vâlcov din funcţia de ministrul al Finanţelor, potrivit unui comunicat de presă publicat duminică pe site-ul Preşedinţiei. 

Preşedintele a publicat şi pe Facebook un mesaj în care acuză sfidarea justiţiei din România de către unii politicieni, nominalizând cazurile Borbely şi Vâlcov. Klaus Iohannis spune că demnitarii care au probleme cu justiţia compromit clasa politică în general și credibilitatea instituțiilor statului în ochii cetățenilor. 

Și fostul președinte Traian Băsescu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, sâmbătă noapte, adresat atât președintelui României Klaus Iohannis, cât și premierului Victor Ponta cerând remanierea ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, precizând că acest lucru nu înseamnă că îl consideră vinovat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...