Victor Ponta confirmă că nu va susține un guvern monocolor PNL

Data actualizării: Data publicării:
victor ponta digi24

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni seara, la Digi24, că nu va susține un guvern PNL și a spus că nu vede cum poate să guverneze un executiv monocolor care are numai 100 de parlamentari din 465.

„Reprezint niște alegători și un electorat de centru-stânga, care nu are legătură și nu își dorește un guvern PNL”, a punctat Victor Ponta. „Nu-l văd, în acest moment, un proiect de succes”, a adăugat Victor Ponta.

Liderul Pro România a confirmat că a avut în cursul zilei o întâlnire la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, precizând că au avut o discuție „foarte scurtă și foarte clară”.  Președintele „urmează să facă mâine (marți - n.r.) anunțul privind primul-ministru și să vedem ce se întâmplă”, a mai spus Victor Ponta.

„Nu puteam să îi spun absolut altceva decât ceea ce am spus și public până acum și anume că am făcut un lucru bun că am dat jos Guvernul Dăncilă, pentru că Guvernul Dăncilă era un guvern incompetent și corupt. Mai departe îmi doresc și mi-aș dori să vedem un guvern cinstit și competent care vine. Dacă va fi cazul, o să mă bucur. Dar un guvern doar al unui singur partid, care are mai puțin de 100 de parlamentari în Parlament, eu nu văd cum poate să guverneze. Poate nu mă pricep la politică, poate nu știu să guvernez, dar să guvernezi cu 100 de parlamentari din 465 nu îmi dau seama cum poți să îți treci bugetul, cum poți să treci niște legi importante pe care le-ai promis și pe care oamenii le așteaptă”, a declarat liderul Pro România.

El a precizat că președintele i-a spus numele premierului pe care îl va anunța marți, dar nu i s-a cerut să susțină un guvern monocolor PNL și, de altfel, nici n-o va face. „Nu cred că se așteptau cei de la PNL să-și treacă guvernul cu Pro România”, a punctat Victor Ponta.

El spune că a discutat luni cu liderii celorlalte partide de la parlament și era „așa, ca într-o tragicomedie franțuzească de pe vremuri”: USR a spus noi votăm guvernul numai dacă sunt alegeri în două tururi de primari; UDMR a zis noi votăm guvernul numai dacă sunt alegeri într-un singur tur; ALDE a zis noi votăm guvernul numai dacă nu intră PMP la guvernare; PMP a zis noi votăm guvernul dacă intrăm la guvernare, a detaliat Victor Ponta. „Am stat și m-am uitat. Eu sunt de stânga, spre deosebire de toți ceilalți care sunt de dreapta și am stat deoparte”, a declarat fostul premier.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...