Traian Băsescu: N-am fost un preşedinte genial. Poate alte tactici decât confruntarea ar fi fost mai bune

Data publicării:
basescu nevinovat

 

Întrebat dacă pleacă de la Cotroceni cu un sentiment de părere de rău sau de eliberare, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu are "niciun fel de părere de rău", scrie Mediafax.

"Nu am de ce să am vreun regret, nu plec nici cu părere de rău, am sentimentul că, atât cât am putut, că în mod cert n-am fost un preşedinte genial, dar atât cât am putut am făcut tot pentru a mişca lucrurile înainte, pentru ca România să avanseze, să se modernizeze. Poate aş fi putut face mai mult, poate alte tactici decât confruntarea ar fi fost mai bune, deşi mi-am dat întotdeauna seama că orice s-ar fi putut discuta dacă pe masa de negociere se aducea şi justiţia. Şi atunci am preferat această bătălie continuă în care am totuşi satisfacţia că cei care m-au suspendat de două ori pentru cauza justiţiei vorbesc astăzi ce spuneam eu în 2005", a precizat şeful statului.

"Nu plec cu niciun fel de regret, cu niciun fel de părere de rău, doar cu întrebarea: oare puteam altfel să fac mai mult? În acelaşi timp, trebuie să observ "se spune: preşedintele este de 10 ani". Aşa este, sunt de 10 ani aici, dar sunt puţine lucruri pe care le poţi face dacă nu ai un guvern partener. Iar mie mi-a dat Dumnezeu Guvernul Tăriceanu în 2004-2008, cu care am avut o perioadă de miere aşa, de vreun an, mi-a dat Guvernul Ponta aproape trei ani şi am mai rămas la mijloc cu Boc, în perioada în care, pe bună dreptate, presa semnala faptul că se face abuz de asumări de răspundere", a spus el.

Urmăriți ultima conferință a președintelui Traian Băsescu 

Preşedintele a mai spus că abuzul de asumare de răspundere a fost "un lucru deliberat". "Ştim că o lege cum e Legea Educaţiei nu va trece nehăcuită prin Parlament, ştiam că, dacă lăsăm codurile, Codul Comercial şi Codul de Procedură Comercială, s-ar fi făcut harcea-parcea pe acel cod, ştiam, dacă legea micii reforme este lăsată să treacă prin Parlament, ar fi fost făcută terci, deci deliberat am utilizat acea procedură extrem de severă şi mai puţin democratică decât dezbaterea parlamentară. Dacă aş fi avut mai mult timp un guvern prietenos, probabil că se făceau mai multe", a explicat Băsescu.

Întrebat ce a pierdut şi ce a câştigat ca om, Traian Băsescu a spus: "Ce să fi pierdut şi ce să câştig? Am câştigat enorm pentru onoarea care mi s-a făcut de români să le fiu preşedinte 10 ani. Câştigul este enorm (...) câţi şefi de stat ai României suntem în viaţă. Patru, păi să fii unul din cei patru e mare lucru. Şi vine al cincilea acuma. Să sperăm că-l prindem toţi în viaţă şi pe Iohannis după ce face 10 ani, ca să fim cinci".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
DOCUMENT Unii pensionari vor primi pensia abia pe 22 ianuarie. Întârzieri și de 12 zile. De ce?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...