Cuplul prezidențial a plecat în jurul orei 11.00, fără a face declaraţii jurnaliştilor.
Şeful statului şi soţia acestuia au ajuns, duminică, tot cu elicopterul, la Covasna, cazându-se la vila de protocol din staţiune.
Preşedintele Băsescu şi familia sa au petrecut Revelionul la un hotel de patru stele din staţiune, alături de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al şefului statului.
Şeful statului şi soţia sa au ieşit zilnic la plimbare în perioada petrecută în Covasna. Duminică, întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte pentru noul an, şeful statului a spus că şi-ar dori multe, dar, spre exemplu, îşi doreşte să se îndeplinească programul de guvernare al USL, un program „cu multe beneficii pentru români”.
Luni, Traian Băsescu le-a reproşat jurnaliştilor că i-au minţit pe români când au prezentat meniul restaurantului unde a petrecut Revelionul ca fiind meniul preşedintelui, spunându-le iritat că unii proprietari de trusturi media „au interesul să satureze oamenii cu preşedintele”.
De asemenea, el i-a criticat pe jurnalişti că stau "agăţaţi" de gardul vilei unde era cazat.