Traian Băsescu a declarat, la Jurnalul de Seară, că pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta rămâne în vigoare, dar acest lucru nu-l împiedică să-și spună punctul de vedere.
„Anul trecut ne aflam în plin proces al unui puci parlamentar, care nu s-a finalizat, dar cea mai mare parte a instituțiilor au fost afectate. Responsabilitatea politică încă nu s-a măsurat, cineva va trebui să își asume responsabilitatea juridică, România plătește și acum costuri enorme pentru lovitura de stat din vara anului trecut”, a spus președintele.
Traian Băsescu a explicat, la Digi24, că o guvernare trece prin momente de creștete economică, dar și prin momente de criză.
„Momentele de criză măsoară oamenii politici. Vedem țări în Europa care se chinuie de mulți ani să treacă prin criză. România a avut șansa să aibă oameni politici care și-au asumat, împotriva voinței populației, au luat țara în spate și au trecut-o pe malul celălalt al crizei. Nimeni nu va accepta ca atunci când un președinte e impopular că și-a făcut treaba să spui „Aaa, a devenit impopular, hai să îl schimbăm”. Nu funcționează asta în democrație. Se întrerupe mandatul dacă sunt acuzații de înaltă trădare sau încalcă Constituția”, a precizat Traian Băsescu.