Social-democraţii au sărit în apărarea lui Liviu Dragnea, după criticile aspre venite de la şeful statului. Lideri din PSD consideră că acuzaţiile lansate de șeful partidului la adresa președintelui țării trebuie verificate de procurori, iar Klaus Iohannis ar trebui să vorbească mai puţin despre justiţie.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Eu cred că preşedintele ăsta e un fake news. Eu asta cred, că noi, românii - eu nu la-m ales -, dar cred ca românii și-au dat seama ușor, ușor că au ales un fake news, un corupt, un penal. Nu am spus noi că a avut 9 sau 10 dosare, astea sunt existente, nu sunt minciuni. Cred că dânsul ar trebui să vorbească mult mai puțin despre subiectul ăsta și despre justiție, pentru că nu e în măsură să vorbească despre asta.
Doina Pană, vicepreședinte PSD: Cred că în urma celor prezentate de dl Dragnea, instituțiile statului ar trebui să se sesizeze și să verifice, e vorba de un fake news sau nu.
Reporter: Preşedintele a vorbit de un infractor.
Doina Pană: E un nivel atât de jos, încât din gura preşedintelui sună îngrozitor.
Răspunsul președintelui Iohannis la „dosarele” aduse ieri, la Parlament, de Liviu Dragnea într-o valiză, replică la scandalul #Teleormanleaks, a venit astăzi.
„Acest infractor, Dragnea, progrezează, din păcate nu în domeniul politicilor publice, ci în domeniul fake news”, a spus Iohannis.
„Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Mai demult se numea pur și simplu minciună, azi se numește fake news”, a adăugat președintele.