Florin Cîțu a demisionat de la șefia Senatului: Ciucă mi-a cerut demisia. Cel mai tare am supărat PSD

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ZIUA EUROPEI - CAMPANIA CHIPURILE SOLIDARITATII EURO
Florin Cîțu a demisionat de la șefia Senatului. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Alina Gorghiu va prelua funcția interimar.

ACTUALIZARE 11.00 Cîțu a confirmat într-o declarație de presă că a demisionat de la șefia Senatului după ce colegii săi nu au fost de acord cu declarațiile privind măsurile guvernamentale.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîțu.

El a precizat că întotdeauna l-a interesat imaginea PNL. „Pentru a nu-i face pe colegii mei, de a-i pune pe colegi în situaţia penibilă de a vota împotrivă”, a adăugat el.

Cîţu a arătat că declaraţiile sale sunt aceleaşi de ani de zile, „împotriva unor măsuri care fac rău românilor”.

„Binenţeles că acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că PNL trebuie să stea aproape de antreprenori, de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive”.

 „Cel mai tare am supărat PSD”, a mai spus acesta.

Florin Cîțu afirmă că nu va pleca și din PNL, ci își va continua cariera politică.

„Voi face mai departe politică, aceste sunt funcții pe care le primești în urma unor activități, nu sunt funcții pe care le primești pe viață. Eu nu sunt în politică pentru mine, sunt pentru români și atâta timp cât cineva încearcă să ia măsuri împotriva românilor eu mă voi opune. Niciodată nu voi demisiona din PNL, eu sunt liberal”, a afirmat Cîțu.

Ciucă: Florin Cîțu și-a anunțat demisia

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, după şedinţa grupului parlamentar PNL din Senat, că în urma unor discuţii, Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului.

El a precizat că discuţiile au vizat activitatea guvernamentală şi parlamentară, responsabilitatea PNL şi nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţie.

„Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţiei, au avut loc discuţii, dezbateri şi în urma acestor discuţii, preşedintele Senatului, domnul senator Florin Cîţu şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de către doamna senator Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei grupului parlamentar PNL din Senat.

ACTUALIZARE 10.40 Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie.

În urma acestei decizii, funcţia de preşedinte al Senatului va fi preluată de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ Florin Cîțu va fi schimbat de la conducerea Senatului, decizia urmând să fie luată miercuri, într-o întâlnire de urgență a liberalilor, au declarat surse liberale pentru Digi24.

Senatorii PNL se reunesc de la 09:30, într-o ședință de grup, pentru a discuta despre schimbarea lui Florin Cîțu din funcția de președinte al Senatului și pentru a lua o decizie prin vot.

La ședința convocată de conducerea grupului senatorilor liberalilor prezența este obligatorie. Senatorii nu pot pleca din oraș până nu termină de discutat această chestiune legată de înlocuirea lui Cîțu.

Florin Cîțu va fi schimbat din funcția de președinte al Senatului, în ultima zi din această sesiune parlamentară.

Potrivit surselor citate, funcția interimară ar urma să fie preluată de Alina Gorghiu.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”