Liviu Dragnea va fi audiat în comisia de apărare din Senat. Liderul PSD va fi chemat, săptămâna viitoare, să dea explicaţii şi să prezinte probe legate de acuzaţiile pe care le-a făcut la adresa SPP. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, liberalul Marcel Vela, spune că audierile vor continua cu membrii Guvernului, care au renunţat la serviciile SPP. În plus, dacă se va impune, va fi chemat în parlament şi şeful Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonțu.
Marcel Vela, preşedintele Comisiei de Apărare: „Dincolo de paza în sine și de protecția demnitarului, SPP este instituție foarte importantă, având în vedere că membrilor CSAT le asigură și protecția unor documente clasificate extrem de importante pentru siguranța națională. Am decis să invităm săptămâna viitoare pe domnul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, astfel încât să ne prezinte dovezile concrete privind aceste acuzaţii şi decizia pe care a luat-o împreună cu colegii social-democraţi de a renunţa la serviciile SPP. După această audiere, în funcţie de ce se documentează, probează în cadrul comisiei, putem să continuăm audierile cu domnul viceprim-ministru Stănescu, să ne prezinte acel personaj discret cu care a avut discuţii legate de siguranţa naţională şi, nu în ultimul rând, chiar cu premierul României, care, aşa cum ştiţi, este vicepreşedintele CSAT şi această decizie de a renunţa la serviciile SPP poate pune în nesiguranţă documente clasificate din CSAT. În funcție de ce se prezintă în comisie, evident că poate fi invitat și domnul Pahonțu pentru a se disculpa sau confirma acuzațiile care i se aduc”.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Să ne cheme la audieri. Eu voi merge la orice comsie parlamentară care o să mă cheme. Sunt convins că va merge și doamna Viorica Dăncilă. Domnul Paul Stănescu cred că o să meargă. Nu înțeleg de ce nu e chemat domnul Pahonțu . PNL nu are curaj sa cheme de la servicii”.