Românii din străinătate se pot înregistra de duminică pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secții mai aproape de domiciliul sau reședința lor, la alegerile prezidențiale, anunță AEP. Înscrierile încep la 12.00, ora României, și vor dura până pe 11 septembrie.
Astfel, românii din diaspora se pot înregistra on-line pe portalul www.votstrainatate.ro.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, începând cu ziua de duminică, 28 iulie 2019, alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate mai aproape de domiciliul sau reședința lor se pot înregistra on-line pe portalul www.votstrainatate.ro, creat și administrat de AEP. Înscrierea va începe în data de 28 iulie 2019, ora 12:00, ora României, iar formularele de înregistrare vor fi active până în data de 11 septembrie 2019”, arată un comunicat al Autorității Electorale Permanente (AEP), citat de Mediafax.
Portalul de înscrieri cuprinde două secțiuni: Alegător în străinătate la o secție de votare și Alegător în străinătate prin corespondență.
Potrivit AEP, alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.
Condițiile pentru înființarea unei secții de votare în străinătate
O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.
„Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016”, conform sursei citate.
Mail-ul de control pentru a putea vota în diaspora
După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza.
AEP mai precizează că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către Autoritate, în termen de cinci zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.
Potrivit unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidențiale între 8 și 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 și 24 noiembrie, a anunțat miercuri președintele AEP Constantin Buică.
Editor web: George Costiță