Video&Foto Toni Greblă apare în fotografii cu oameni din anturajul lui Călin Georgescu, la vila din Izvorani. Reacția șefului AEP

Data actualizării: Data publicării:
Constantin Lupu Toni Grebla Moroșanu
Constantin Lupu, Toni Grebla, Cătălin Moroșanu Foto Adevarul

Toni Greblă, șeful Autorității Electorale Permanente, apare în imagini alături de unul dintre apropiații lui Călin Georgescu, Constantin Lupu, și de președintele AUR, George Simion, scrie cotidianul Adevărul care publică mai multe fotografii. Imaginile apar în contextul în care Călin Georgescu a declarat zero cheltuieli de campanie, iar AEP și BEC au declanșat foarte târziu o anchetă în ce privește finanțarea promovării electorale a candidatului.

ACTUALIZARE 21.25: Președintele AEP, Toni Greblă, a declarat joi seară, la Digi24, că fotografiile au fost realizate în urmă cu doi sau trei ani.

„L-am cunoscut pe domnul Lupu când dânsul era vicepreședinte al Autorității pentru învățământ dual, este și profesor universitar. În această împrejurare a organizat o tăiere de porc, a invitat câțiva cunoscuți, printre care și campionul Moroșanu. Am stat câteva ore acolo, la acel eveniment. Nu l-am cunoscut niciodată pe domnul Georgescu, nu am vorbit niciodată cu dumnealui, nu am fost niciodată cu dumnealui la un eveniment”, a declarat Toni Greblă.

Șeful AEP a mai spus că Autoritatea pe care o conduce și-a îndeplinit atribuțiile echidistant. „AEP și-a îndeplinit atribuțiile cu echidistanță. Eu nu aveam cum să știu acum 2 sau 3 ani de zile că aceste persoane vor fi în anturajul unor candidați. Eu cu alte ocazii am lucrat alături de Mircea Geoană, cu dna Birchal, cu dl Ciucă sau cu premierul Ciolacu. Întâmplător pe dl Georgescu nu-l cunosc”, a mai spus șeful AEP.

Știrea inițială. Imaginile publicate îl arată pe Toni Greblă, șeful Autorității Electorale Permanente, pe Constantin Lupu, tatăl proprietarului vilei de la Izvorani în fața căreia Călin Georgescu a dat declarații de presă după ce a câștigat primul tur al prezidențialelor, pe George Simion, președintele AUR, și pe fostul sportiv Cătălin Moroșanu.

Toni Greblă, fost senator PSD, fost prefect al Capitalei și membru CCR, actualmente șeful AEP, a fost acuzat de DNA în 2015 că împreună cu alte persoane, ar fi initialt „raporturi comerciale pe linia România - Federaţia Rusă, prin intermediul Turciei”. Anchetatorii nu au mers însă cu acuzația în instanță.

Constantin Lupu, o altă persoană care apare în fotografii, este tatăl lui Andy-Constantin Lupu, cel care deține casa unde își desfășoară activitățile de campanie candidatul independent, deși oamenii din staff-ul lui Georgescu neagă că, oficial, acesta ar fi sediul său de campanie.

Conform unor investigații G4Media, vecinii intervievați au relatat că vila este deseori închiriată pentru filmări și activități diverse, precizând faptul că proprietarii „fac bani din asta”. Cu toate acestea Călin Georgescu afirmă, în continuare, că nu a cheltuit niciun ban pentru campania sa electoralǎ.

Printre persoanele care au fost văzute, invitate la podcastul lui Andy-Constantin Lupu, „În gura Lupului”, conform G4Media, s-au aflat nu doar Călin Georgescu, dar și foști şefi din SIE, precum foști subalterni ai generalului de securitate Mihai Caraman sau generalul SIE Silviu Predoiu, și el un posibil candidat la prezidențiale, la un moment dat.

După toate probabilitățile evenimentul a avut loc anul trecut.

Călin Georgescu pragul casei
Călin Georgescu în pragul proprietății care servește drept sediu de campanie, locul unde s-a desfășurat, acum un an, întâlnirea. Foto: Adevărul

Zero lei cheltuieli de campanie

Călin Georgescu a declarat zero cheltuieli de campanie la Autoritatea Electorală Permanentă, deși acest lucru este descris ca practic imposibil de către cei care au analizat campania acestuia. Informațiile oficiale sugerează buna-voință de care a beneficiat Călin Georgescu din unor instituții din țarǎ. De exemplu, abia cu câteva zile înainte de alegeri, BEC a primit o sesizare referitoare la materialele electorale nemarcate (fără cod de mandatar financiar) care circulă în online și îl promovează pe candidatul Călin Georgescu.

BEC a dispus, în al 12-lea ceas, „înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online ce îl ilustrează pe candidatul Călin Georgescu la alegerile pentru președintele României din anul 2024, care nu conțin codul de identificare al mandatarului financiar”, însǎ TikTok nu a pus în aplicare solicitarea.

Acest lucru s-a petrecut pe fondul lipsei de reacție a Autorității Electorale Permanente, organism al statului roman care, conform descrierii „are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale și europene în materie. Autoritatea Electorală Permanentă îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii”.

Simion
Foto: Adevărul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...