Reacția Vioricăi Dăncilă după ce a fost chemată să dea explicații la Bruxelles privind violențele din 10 august

Data actualizării: Data publicării:
dancila

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că încă nu a vorbit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi că urmează să discute cu acesta, dar "ideea nu este de a scuza pe cineva", în cazul violenţelor de la protestul din 10 august, ci de a-i comunica să fie aşteptate rezultatele anchetei procurorilor. De asemenea, ea a susţinut că are toată deschiderea să meargă în Parlamentul European, dacă va fi chemată, la dezbateri privind situaţia statului de drept din România, scrie News.ro. 

Citiţi şi: Cine deține cheia lui Dragnea

"Cu domnul Juncker nu am vorbit încă. După cum ştiţi, ieri am avut o vizită în Spania, unde m-am întâlnit cu omologul meu spaniol, dar şi cu regele Spaniei. (...) Voi discuta cu domnul preşedinte Juncker, nu în ideea de scuza pe cineva, ci de a ruga ca să lăsăm rezultatele anchetei să fie cele care ne fac să credem într-o direcţie sau cealaltă", a declarat Viorica Dăncilă.

Ea a spus că are toată deschiderea să meargă în Parlamentul European, la dezbateri privind situaţia din România, dacă va fi chemată.

"Categoric, am toată deschiderea să merg şi în Parlamentul European şi în Parlamentul României, acolo unde voi fi chemată, dar cred că nu este benefic, nici din partea Guvernului, nici din partea liderilor politici să ne dăm cu părerea, ci să lăsăm rezultelele anchetei care să stabilească adevărul", a mai spus Dăncilă.

O dezbatere despre statul de drept din România, după violenţele de la protestul din 10 august, ar urma să aibă loc în plenul Parlamentului European. Detaliile dezbaterii urmează a fi stabilite la următoarea conferinţă a preşedinţilor de grupuri parlamentare, în 13 septembrie, potrivit europarlamentarului Siegfried Mureşan. El a precizat că aceasta este doar una din dezbaterile care vor avea loc despre România în perioada următoare. Astfel, în Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentul European (LIBE) va avea loc în perioada următoare o dezbatere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre situaţia din România.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la Neptun, că le-a transmis colegilor săi un mesaj al comisarului european Corina Creţu, care i-a spus că preşedintele CE Jean-Claude Juncker şi comisarii europeni şi sunt îngrijoraţi pentru situaţia din România şi pentru ceea ce s-a întâmplat în 10 august.

Ulterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că premierul Viorica Dăncilă îl va suna luni pe preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker pentru a discuta despre îngrijorările privind situaţia din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...