Cine deține cheia lui Dragnea

România pârâie din toate încheieturile. Stâlpii statului se clatină sub presiunea generată de încercările disperate ale lui Liviu Dragnea de a se salva. Cu cât tunelul prin care încearcă să evadeze se îngustează mai tare, cu atât mai nevrotice, mai brutale și mai haotice sunt mișcările sale.

Ca în bancul cu Ceaușescu care a ras un cartier pe lângă care trecea doar pentru că i-a intrat o albină în mașină, Dragnea amenință să distrugă arhitectura instituțională a statului pentru că servitorii lui nu au nicio ezitare să îi materializeze disperarea în atacuri decerebrate împotriva celor pe care îi suspectează că îi pregătesc mazilirea.

Parlamentul nu mai este doar o mașină de vot la cheremul liderului PSD, gata să cioplească legile Justiției după chipul și asemănarea sa și a altor infractori. Săptămâna aceasta s-a transormat și în scut pentru ministrul de Interne, pentru cei care au bătut și gazat protestari pașnici.

Președinția și CSAT au devenit subiecte de batjocură. În disprețul legii, le-a fost suspendat dreptul de a avea un cuvânt de spus în alocările bugetare cu impact asupra siguranței naționale sau a capacității statului de a se achita de obligații internaționale majore. Cum ar fi preluarea președinției Consiliului UE.

Guvernul este angrenat total în îndeplinirea agendei personale a lui Liviu Dragnea: au dat OUG pentru prelungirea interimatului echipei care conduce Inspecția Judiciară, instrumentul prin care amenință și speră să intimideze magistrații incomozi; caută de zor metode pentru a emite Ordonanța de Urgență privind amnistia și grațierea, chiar și fără semnătura ministrului Justiției; au transferat, prin rectificarea bugetară, încă vreo două miliarde spre clientela politică locală.

Serviciile de informații. Celor neascultătoare li se taie drastic din bugete. Ca și cum am trăi înconjurați de Elveția, Luxemburg, San Marino și Andora. Cele loiale primesc și bonusuri. În schimb, îl ajută să-și tranșeze disputele cu rivalii politici, inclusiv cei din propriul partid, după cum dezvăluie (de abia) acum Gabriela Firea.

Filaje, interceptări, înscenări, tot arsenalul de metode recuperate direct din anii ’90, când ”Doi ș’un sfert”-ul era un fel de gardă de corp al celor mai agresivi mafioți din politică, afaceri și justiție. De asta și-a dorit cu atâta înverșunare Dragnea să-l reînvie. Doar cu ajutorul unor servicii de informații care se poartă ca și când intrarea în NATO și în UE ar fi fost un vis urât poate da timpul înapoi.

Ministerul de Interne și Jandarmeria. Două instituții cheie care au fost puse să îngenuncheze în fața stăpânului au aflat pe 10 august care este prețul obedienței totale. Prea târziu pentru unii dintre șefi ca să mai poată evita consecințele penale ale complicității cu experții în crearea și organizarea grupurilor infracționale.

Ministerul Agriculturii. Un sfert din totalul populației ocupate muncește în agricultură. În UE, media este de 4,4%. Doar așa înțelegem ce impact are acest minister în viața a milioane de români. Și dacă adaugăm că din cei 25% care ”muncesc pământul”, 84% nu sunt salariați, înțelegem și cât de mult depinde România de agricultura de subzistență.

De abia după ce luăm în calcul aceste cifre putem realiza efectul cataclismic pe care îl are pesta porcină asupra celei mai vulnerabil segment al societății. Efect pe care îl poți simți deîndată ce ieși din orașe. Aproape că nu se vorbește decât despre asta, cu furie și cu exasperare.

Și dacă ar fi vorba doar de incompetență, reacția întârziată și superficială a Ministerului Agriculturii ar fi trebuit să ducă la căderea guvernului. Dacă vor fi dovedite acuzațiile că întârzierea a fost cauzată de interesele unor crescători, am putea vorbi de un adevărat atentat la siguranța alimentară.

Energia. Chiar dacă legea exploatării gazelor din Marea Neagră a fost în prim-planul controverselor, problema este mult mai gravă. Ani de zile s-a lucrat la o strategie ca România să devină un pol energetic regional. Dar proiectul nu va deveni niciodată realitate fără investiții.

De aceea, strategia actualei puteri de a lua bani de la investiții și a-i dirija spre cumpărarea sau fidelizarea clientelei politice locale este flagrant împotriva interesului național. Doar dacă statul investește în infrastructură energetică și lasă bani pentru dezvoltare companiilor de stat din domeniu avem o șansă să facem parteneriate echitabile cu marii jucători mondiali.

Câtă vreme nu face asta și în plus descurajează marii investitori, prin taxe excesive, nu vom deveni independenți energetic și cu atât mai puțin un jucător regional. Cine se bucură? Rusia, în primul rând, dar nu numai.

De parcă destabilizarea internă nu era de ajuns, regimul Dragnea a decis să declare război și celui mai important partener european al României: Germania. Este suficient să analizezi atacul lui Darius Vâlcov, secundul lui Dragnea, care a postat o fotografie cu Klaus Iohannis transformat în Hitler, ca să înțelegi că miza este cu bătaie lungă. A urmărit deliberat antagonizarea Berlinului.

Ce speră mai departe Dragnea și Vâlcov de la astfel de atacuri violente și primitive este greu de spus. Nu este exclus să creadă în continuare că se numără printre cruciații lui Trump în Europa de Est care trebuie să ducă războiul sfânt pentru dezrobirea continentului de sub hegemonia germană - am descris în detaliu himera lor, acum câteva luni.

Indiferent ce speră, reacția Germaniei, previzibilă, a venit prompt. Și a fost dură. Ce am văzut public, în comunicatul de presă al ambasadei, este, însă, apă de ploaie față mesajul transmis direct liderilor puterii. Un ecou al acestui mesaj a venit puțin mai târziu când Günther Oettinger, Comisarul european pentru buget, a introdus pentru prima dată România pe lista scurtă a celor care ”doresc să slăbească sau chiar să distrugă” proiectul european.

Declarația anunță că regimul Dragnea a trecut linia roșie. România nu mai este țara în care anumite forțe încearcă să o ia pe drumul deschis de Viktor Orban, dar președintele Iohannis le rezistă, așa cum se spunea până de curând, ci țara în care aceste forțe au început să dea lovituri puternice proiectului european. Sunt doar vorbe, veți spune, dar încărcătura lor simbolică este imensă. Dragnea a reușit să ne bage în clubul ignobil al celor care vor să distrugă proiectul european.

După cum se vede deja, acțiuni stridente și provocatoare, precum cea a lui Vâlcov, nu pun în pericol doar relația cu Germania ci și pe cea cu Uniunea Europeană. Dacă ar fi doar postările pe Facebook ale unui politician, nu le-ar lua nimeni prea în serios. Dar Vâlcov este consilier al premierului și încă unul foarte influent, susținut total de Liviu Dragnea, iar aceste detalii nu aveau cum să scape celor care i-au analizat atacul cu ”Iohannis – Hitler”.

Cuplate cu asaltul împotriva justiției și a statului de drept, cu reprimarea brutală a protestului din 10 august, cu politica economică riscantă, ele îngroașă ceea ce daj se numește ”dosarul România.” Un dosar care acum impune chemarea Vioricăi Dăncilă la Bruxelles, dar care în curând ar putea aduce sancțiuni explicite sau implicite în zona finanțării cu bani comunitari. Adică, în zona în care până și baronii PSD vor simți efectele antagonizării Berlinului și Bruxelles-ului.

Fiecare lovitură pe care Dragnea o dă României și din care am enumerat doar o mică parte nu prezintă, luată izolat, un risc major. Dar toate luate împreună compun o amenințare colosală. Niciodată, practic, din 2005 încoace nu a existat un asalt concertat de o asemenea magnitudine împotriva opțiunii progresiste, pro-democrate și pro-occidentale a României!

Frica de reacția partenerilor externi, dar și de cea a opiniei publice din țară, i-au împiedicat pe predecesorii lui Dragnea să-și dea frâu liber pornirilor de a renunța la angajamentele pe care și le-a asumat statul și să încerce să declare independența republicii mafiote. Astăzi, vedem prin acțiunile liderului PSD chipul cel mai hidos al elitei corupte care vrea să își ia țara înapoi, care tânjește după dreptul de a se porci în stil mare, cum au făcut în anii sălbăticiei de aur, de după execuția lui Ceaușescu.

Deși pare mai agresiv ca niciodată, Dragnea nu mai câștigă bătălii ca altădată. A reușit să obțină OUG pentru șefii Inspecției Judiciare și să treacă rectificarea bugetară, dar a fost cu efort. A trebuit să amenințe și să bată cu pumnul în masă ca să își impună voința. Iar alte proiecte, vitale, nu i-au ieșit nici cu amenințări. În plus, se confruntă pentru prima oară în partid cu un adversar declarat, care îl atacă aproape zilnic, Gabriela Firea, vehement. Dar și cu mulți adversari mai puțin vocali, dar le fel de hotărâți să-l debarce cu prima ocazie.

Cu toate acestea, suntem într-un moment delicat. Pentru că deși este evident că șeful PSD pierde teren, iar pretendenții la poziția sa sunt din ce în ce mai îndrăzneți, nimeni nu pare nici dispus și nici capabil să îi dea o lovitură decisivă. De ce? Pentru că în Comitetul Executiv, Dragnea este aproape de neînvins. Are prea mulți oameni care îi datorează totul și care nu ar îndrăzni să-l abandoneze nici dacă ar exista suficienți baroni care i-ar cere deschis demisia.

Congres tocmai a fost. E greu de crezut că adversarii săi vor reuși să convoace încă unul, mai ales în condițiile în care nici lupta în CEx nu o pot câștiga. Însă și dacă ar reuși, va dura cel puțin o lună până se va întruni, iar rezultatul va fi cu semn de întrebare și riscant. Pentru că dacă Dragnea primește o reconfirmare, rebeliunea va fi ca și înfrântă.

Ce alternative rămân? Demisia? În absența unui scandal nou, de proporții epice, Dragnea se va agăța de scaun până în ultima clipă. Căderea guvernului? Aici, ecuația este complicată. Trecând peste problema pe care ar avea-o unii dintre parlamentarii care s-ar alătura Gabrielei Firea, lui Tudose și celorlalți, de a vota împotriva propriului guvern (deși Dragnea a făcut-o, de două ori), întrebarea este: cine va forma următorul Executiv? Care sunt variantele de majoritate parlamentară?

Răspunsurile nu sunt ușoare. Pentru că fie parlamentarii desprinși din PSD se alătură opoziției, fie o face ALDE, fie ambele grupări își dau mâna cu PNL, USR și ce a mai rămas din PMP și formează un guvern ”de uniune națională.” Problema este că atât pentru PNL și USR, dar și pentru Iohannis, va fi greu de justificat o asemenea alianță. Fie ea și formată sub stindardul ”Frontul Salvării de Dragnea.” Paradoxal, poate, dar susținătorii ”dreptei” vor avea o problemă mai mare cu Tăriceanu, decât cu câteva zeci de pesediști, mai mult sau mai puțini anonimi.

Ar mai fi varianta alegerilor anticipate, organizate de un guvern ”de avarie” care, în ideea că are un scop bine definit și limitat, ar fi acceptat fără prea multe nazuri. Însă, ar fi o premieră, iar motivele pentru care nu s-a apelat la ele până acum, rămân și azi valabile: este nevoie, practic, de un acord între aproape toate forțele politice. Greu de obținut asta, în România!

În acest context complicat, singura șansă ca România să iasă rapid și cu bine din furtuna pe care o traversează, înainte ca instituțiile, justiția și statul de drept să primească lovituri fatale, este ca oamenii care l-au creat și l-au susținut pe Dragnea să îl convingă să plece.

Demisia lui Dragnea ar putea conserva majoritatea parlamentară existentă, fără a obliga la alianțe împotriva naturii, de care toți se feresc. Aceeași majoritate ar trebui să și rezolve problemele pe care le-a creat. Iar dacă nu poate, să plătească electoral pentru ele.

Fie că este vorba de cei pentru care a tăiat porcul și pe care acum îi reneagă, fie că este vorba de colegii săi de partid, cu toții îi sunt complici în această guvernare dezastruoasă. Și dețin suficiente informații și pârghii ca să-i facă o ofertă de nerefuzat. Ce face Firea acum, trebuie să facă toți cei care îl vor pe Dragnea plecat. Dacă nu vorbesc, dacă nu îi scot la iveală secretele, dacă nu îl expun, vor rata!

Cu toții dețin cheia lui Dragnea. Dacă o folosesc împreună nu are ce să le facă. Riscă doar dacă îl atacă izolați. S-a văzut în ianuarie, când Tudose a fost schimbat din funcție, cât de păguboasă a fost tactica de atunci a lui Firea, care l-a lăsat să cadă fără să scoată o vorbă.

Fie unii, fie ceilalți, fie toți trebuie să înțeleagă că sunt în fața ultimei șanse de a-și răscumpăra o parte din imensa greșeală de a fi propulsat în fruntea României un individ capabil să distrugă România pentru a nu ajunge la închisoare. Trebuie să lase deoparte orgoliile, resentimentele, calculele meschine și loialitățile de clan și să rezolve problema. Vor avea suficient să se bată pe funcții și să se atace după ce Dragnea va fi scos pe tușă.