Rareș Bogdan: Nu e normal ca un membru de CA de la stat să aibă 12.000 euro, sau un fost angajat din minister 3 pensii
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, marți, la Digi24, că liberalii nu intenționează să impună alte impozite zonei private de afaceri, dar că Guvernul va prezenta o analiză în Coaliție astfel încât să fie găsită „o formulă prin care să venim cu o anumită corecție” în ceea ce privește veniturile mari ale angajaților de la stat sau membrilor din consiliile de administrație ori consiliile de supraveghere ale companiilor și autorităților publice. Totodată, europarlamentarul transmite că liberalii nu susțin impozitarea progresivă.
„Putem analiza strict o reglementare în zona publică, bugetară de stat. Nu suntem de acord, nu este un principiul liberal și nu vom susține în niciun caz o ingerință în zona impozitării în zona privată. Nu intră nici măcar în analiza noastră. (...) Trebuie să-i încurajăm pe cei ce produc. Cei ce produc sunt și cei din zona privată și cei din zona publică, numai că riscurile și le asumă exclusiv cei din zona privată. Aceștia trebuie încurajați.
Nu există, din punctul meu de vedere, decât o singură cale pentru a eradica sărăcia din țara asta și aceasta este calea liberală, calea economiei de piață. (...)
Premierul a propus ca Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Muncii să vină cu temele făcute, cu o situație extrem de clară la următoarea ședință de Coaliție sau la o ședință de Coaliție tehnică în care să discutăm posibilitatea (...) ca, în zona publică, atâta timp cât la anumiți reglementatori precum ANRE, ANCOM, ASF, la anumite companii de tip Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica veniturile unui salariat sau al unui membru al Consiliului de Administrație sau în Consiliul de Supraveghere ajung la 10-12 mii de euro, atâta timp cât avem o pensie al unui fost angajat al Ministerului Public care are cumulate 3 pensii, pensie specială, pensie dintr-un anumit domeniu, pensie de parlamentar și acumulează 120 de mii de lei, adică cam cât pensia pe care o are fostul președinte Microsoft sau fostul președinte Daimler-Mercedes sau Bosch. Nu este normal.
Trebuie să căutăm o formulă prin care să venim cu o anumită corecție așa cum este absolut firesc să limităm numărul de prezențe din consiliile de administrație tocmai pentru a eficientiza, a profesionaliza pe membrul în CA și a nu ne trezi în situația în care să avem membrii în CA în 4-5 consilii.
Mi se pare nefiresc să facem referire la salariul președintelui, fie și el al României, al SUA sau al Comisiei Europene, atâta timp cât nu cred că-l interesează pe vreun șef de companie din România, că se numesc RCS-RDS, că se numește Banca Transilvania, Unicredit sau Mobexpert care este salariul președintelui României.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Mi se pare inadmisibil ca primăriile, consiliile județene, mai nou inclusiv alte entități de tip companii naționale, Transgaz, Romgaz, ministere să finanțeze echipe de fotbal, echipe de baschet, echipe de handbal și să nu căutăm o facilitate în plus pentru corporații și companii private care să beneficieze de anumite scutiri, facilități, pentru a investi în zona sportivă de înaltă performanță.
Noi suntem susținătorii cotei unice, considerăm că cota unică a adus beneficii în mediul privat și în economia României și putem veni cu cifre. Nu susținem impozitul progresiv”, a afirmat Rareș Bogdan.
Premierul Nicolae Ciucă a spus marți că în Coaliție s-a discutat despre o impozitare a veniturilor suplimentare, dar că că nu este vorba despre o supraimpozitare. El a adăugat că așteaptă o analiză de la Ministerul Finanțelor înainte de a lua o decizie.
Întrebat dacă s-a discutat despre supraimpozitarea salariilor, premierul a spus: „Este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri. S-a discutat inclusiv despre o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza într-o decizie, după ce avem toate documentele pe masă. Şi nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”, a spus el, adăugând că este vorba de cei care au salariile mai mari decât a preşedintelui ţării.
El a precizat că nicio măsură nu va intra în vigoare la 1 mai.
Declarațiile vin după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a propus în coaliție impozitarea progresivă a veniturilor angajaților de stat care cumulează pensia cu salariul și care depășesc venitul președintelui României, de 25.000 de lei brut. Ciolacu susține că nu s-a pus problema ca această măsură să fie aplicată și angajaților din sectorul privat.
Editor : Alexandru Costea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News