Rareș Bogdan a vorbit luni, la Digi24, despre victoria alianței de dreapta din Italia, alianță din care fac parte două partide extremiste. Europarlamentarul PNL spune că acest lucru este „un pericol real pe care foarte mulți nu îl percep”. „Când se vor trezi cu balaurul la ușă vor înțelege de fapt, exact ca în anii 30, sub ce pericol se află Europa”, a adăugat Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: Este un pericol real, pe care foarte mulți nu îl percep. Când se vor trezi cu balaurul la ușă vor înțelege de fapt, exact ca în anii 30, sub ce pericol se află Europa.
Sunt mai multe consecințe. Pe de o parte, este o încremenire a unor discursuri ale partidelor mainstream, care din păcate nu au mai reușit să se adapteze unor nevoi reale de a spune lucrurilor pe nume.
Doi. O coadă a Rusiei prezentă peste tot, este cunoscut peste tot de altfel, modul în care Salvini a acționat în relația cu Federația Rusă, pe lângă asta, un curent extrem de agresiv, ultranaționalist, extremist, cu filiație în cadrul Italiei, a unor partide care au pornit de la 4-5 la sută și au ajuns astăzi să domine scena politică italiană.
Dar, cred că înainte de orice ar trebui să căutăm nu vinovații, ci să realizăm pericolul, să conștientizăm că Europa se îndreaptă spre o zonă extrem de periculoasă, similară anilor 30, și să acționăm. Adică, să ne adaptăm noi, cei din partidele clasice, de dreaptă conservatoare, de dreaptă modernă, centru sau stânga, să ne adaptăm mesajul pentru cetățeni care solicită ca politicienii să fie extrem de direcți, să vorbească despre problemele reale, și de asemenea, să realizăm că în momentul acesta Europa este sub un dublu asalt.
Este, pe de o parte, un asalt extremist, populist, și pe de altă parte, este o influență care se manifestă și în acest fel, a unei puteri care pierde teren pe frontul real (Rusia - n.red.), dar care încearcă să se repoziționeze și să încurce democrațiile avansate, așa cum a făcut-o în cadrul Brexitului, așa cum a făcut-o în cadrul alegerilor din SUA, în urmă cu 5 ani, așa cum a făcut-o și a încercat să facă în bătălia din Franța, și iată că acum se vede clar o mică victorie pentru ei.
Dacă pierd pe frontul din Herson sau din Harkov, iată că pe frontul influenței rusești și a finanțelor ascunse ale Rusiei, se pare că au mai mult succes decât pe frontul real.
Spuneam că retorica dezastrului duce la extremă, și, practic, populismul este anticamera pentru extremism.
Voi ridica în cadrul PPE această problemă. Dragi colegi din Germania, din Franța, din Polonia, haideți să ne trezim, pentru că altfel, politici de tip Jobbik, de tip Fidesz, de exagerări și radicalisme de tipul lui Viktor Orban sau Kaczynski își vor găsi ecou în tot mai multe state.
Iar în momentul în care această furtună va cuprinde nu doar 4, 5 state, ci va mai cuprinde 2, 3, 4 state, va fi prea târziu ca Uniunea Europeană să se adapteze unei noi situații.
Comunicarea este esențială în acest moment, conștientizarea pericolului este obligatoriu de făcut, și adaptarea unui mesaj real pentru o populație post-pandemie care este sub o presiune extraordinară și care este pradă a unei manipulări în special în zona de online, internet, de tot ceea ce înseamnă Facebook, Twitter, Instagram, mai nou Tik Tok din partea cui vrea și cui nu vrea.
Nu trebuie să băgăm gunoiul sub preș și să ne facem că nu există. El există.
Atâta timp cât partidele clasice, tradiționale, de tip PNL, PSD, UDMR, sau chiar partidele noi, ca USR, se feresc, fug să vorbească de valori, de familie, de creștinism, de tradiții, de istorie, aceste valori care sunt înrădăcinate la nivelul poporului român, mult mai prezente datorită depărtării și datorită unei intrasigențe pe care o are diaspora în raport cu țara și cu mișcările din țară, pot duce la o alunecare a oamenilor de bună credință spre partide extrem de goale în conținut, în discurs, în cultura liderilor lor, dar care strigă tare, și își așază în spate drapelul național fac două cruci și participă la două procesiuni religioase, și în momentul acela practic se revendică ca fiind singurii apărători ai tradițiilor, ai istoriei, ai particularităților ce țin de această țară.
Aici este problema pe care noi, la rândul nostru trebuie să o conștientizăm.
Discuția integrală, în materialul video.
Editor : Liviu Cojan