Partidul Social Democrat transmite într-un comunicat de presă că Parchetul European, care a anunțat o anchetă privind achiziția de către Uniunea Europeană a vaccinurilor COVID-19, ar trebui să investigheze și achiziția de vaccinuri în România. „Deciziile sunt de neînțeles în condițiile în care la acel moment România avea deja comenzi ferme pentru un număr de doze ce acoperea vaccinarea de două ori”, scrie transmit social democrații.
„PSD consideră că anunțul Parchetului European (EPPO), care a confirmat că are în curs de desfășurare o investigație cu privire la achiziția de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană, era unul așteptat. PSD susține însă că, pe lângă cercetarea circumstanțelor în care s-a negociat și s-a încheiat contractul cadru la nivelul Comisiei Europene, o parte consistentă a anchetei trebuie să vizeze motivele care au stat în spatele deciziei miniștrilor USR de a achiziționa o cantitate uriașă de vaccinuri în 2021. Deciziile sunt de neînțeles în condițiile în care la acel moment România avea deja comenzi ferme pentru un număr de doze ce acoperea vaccinarea de două ori, cu schema completă, a întregii populații eligibile din România. Sperăm ca Parchetul European să cerceteze dacă această achiziție aberantă, care a provocat un prejudiciu de 1 miliard de euro pentru bugetul României, are sau nu în spate alte motivații decât cele legate de sănătatea publică”, se arată în comunicatul citat.
Social democrații spun că de vină pentru achiziția de vaccinuri sunt foștii miniștri USR ai Sănătății și fostul premier Florin Cîțu.
„Nici până la această oră, reprezentanții USR din Guvern, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, alături de fostul premier Florin Cîțu, nu au putut să dea explicații pertinente care să justifice această achiziție, realizată în condiții complet dezavantajoase pentru țara noastră. La acea dată existau deja informații legate de faptul că populația României manifestă o reținere mai mare la vaccinarea COVID față de restul Europei și nu se discuta nici despre dozele booster, nici despre vaccinarea copiilor și adolescenților sub 18 ani, ceea ce face și mai suspectă achiziția supradimensionată de vaccinuri COVID. Mai mult, la acea dată România încă avea posibilitatea să refuze intrarea într-un nou contract”, se mai arată în comunicat.
Parchetul European (EPPO) confirmă că are o anchetă în curs de desfășurare privind achiziționarea de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al instituției.
Editor : Robert Kiss