PSD cere USR sa iasă din grupul Renew, în semn de protest față de votul olandezilor împotriva României

Data publicării:
drula agora
Sursa foto: arhiva personală

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, transmite, vineri, într-un comunicat, că „în contextul în care Olanda ține România în șah în privința aderării la spațiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie și dublă măsură”. El cere USR să arate că „sunt solidari cu interesele României” și să se suspende din grupul Renew din care fac parte și partide din coaliția de guvernare olandeză care a votat în Parlament împotriva aderării țării noastre la spațiul Schengen.

„Ideea de solidaritate europeană, care este invocată zilele acestea inclusiv de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, și de către alți oficiali europeni, este benefică. Însă, în contextul în care Olanda ține România în șah în privința aderării la spațiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie și dublă măsură.

Am spus săptămâna trecută că România merită să intre în spațiul Schengen cu demnitate, fără să ne ploconim Olandei, pentru că nu este cazul.

De aceea, avem așteptări legitime ca statele europene să facă toate demersurile necesare ca să determine Olanda să nu se facă de râs blocând libertatea de mișcare a românilor. Zilele acestea, și românii, și statele Uniunii Europene, și membrii Parlamentului European au văzut cum aceasta pune mai presus interesele economice și politice, decât ideea de unitate în UE.

În fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarității europene. România are poziții proeuropene clare și nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte țări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulație. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice și politice necesare, este o problemă de demnitate națională.

Pe de altă parte, USR-ului ar trebui să-i fie rușine că se află într-o familie politică europeană cu partide care își bat joc de demnitatea românilor. Dacă ar fi patrioți, ar face orice gest politic semnificativ care să arate că sunt solidari cu interesele României, nu doar cu ale grupului Renew, din care fac parte. Poate chiar ar trebui să se suspende sau să părăsească grupul Renew, pentru a pune presiune pe cei care ne tratează cu aroganță și superficialitate.

Vom continua să fim solidari cu proiectele Uniunii Europene, atât în privința crizei energetice, cât și în alte aspecte, dar așteptăm să vedem această solidaritate europeană la lucru în relația cu Olanda”, arată un comunicat PSD semnat de secretarul general al partidului, Paul Stănescu.

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, a spus că partidul aflat la guvernare, din care face parte, Democraţii 66 (Renew), a votat împotriva rezoluției.

„Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc”, a spus aceasta.

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Conservator Liberal (VVD, membru al grupului Renew Europe), Partidul Democraţii 66 (D66, membru al grupului Renew Europe), Apelul Creştin-Democrat (CDA, membru al grupului PPE) şi Uniunea Creştină (membră a grupului PPE). La 10 ianuarie acest an a fost instalat actualul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte (VVD).

Rezoluția votată joi de Parlamentul de la Haga intervine după ce Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie non-legislativă (fără putere de constrângere) în care cerea Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...