Proiect pentru transparenţa companiilor de stat, respins de Senat

Data publicării:
CHIUL SENAT inquamphotos.com

Deputaţii care cer modificarea legii informaţiilor de interes public spun că lipsa de transparenţă permite devalizarea companiilor de stat. Ei propun introducerea unui nou articol în lege astfel încât, pe lângă instituţiile publice, să fie obligate să ofere informaţii detaliate şi companiile de stat, companiile private la care statul este acţionar minoritar, precum şi diverse organizaţii care benerficiată de bani publici, cum ar fi unele federaţii sportive sau partidele politice beneficiare de subvenţii.

Marţi, proiectul a fost respins de Senat, dar votul final urmează să fie dat de Camera Deputaţilor.

Dacă în cele din urmă va fi aprobat, înseamnă că inclusiv unele companii care au fost privatizate, dar la care statul încă mai deţine acţiuni, ar fi supuse legii informaţiilor de interes public. Cum ar fi, Petrom, la care Guvernul României încă mai deţine o participaţie de peste 20%.

Această prevedere poate da naştere unor situaţii ciudate dacă proiectul va fi adoptat. Asta cu toate că firmele la care statul este acţionar minoritar ar fi protejate de un articol deja prezent în legea informaţiilor de interes public.

Cel care spune că nu pot fi oferite date privind activităţi comerciale sau care încalcă libera concurenţă sau dreptul la proprietate intelectuală. Aşa că o companie la care statul este acţionar minoritar ar putea decide ce informaţii sunt prea sensibile pentru a fi publicate.

Pe de altă parte, însă şi companiile la care statul este acţionar majoritar ar putea decide acelaşi lucru.

Contradicţiile care apar între articolul deja existent şi cel care se doreşte a fi introdus arată că proiectul de modificare a legii informaţiilor publice are hibe suficient de mari cât să ducă la respingerea sa definitivă.

Totuşi, iniţiativa lor nu este de lepădat câtă vreme în companiile de stat există o problemă de transparenţă. Mai ales atunci când vine vorba de diverse contracte de colaborare. Cum ar fi cele semnate de casa de avocatură a lui Dan Şova cu Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari. Contracte care acum sunt subiectul unui dosar DNA în care este anchetat şi fostul premier Victor Ponta.

Însă, Complexul Energetic Oltenia nu este singura companie de stat care a semnat de-a lungul timpului contracte suspecte. Colaborările păguboase, combinate cu lipsa de eficienţă, se transformă în pierderi pentru companii şi în datorii faţă de bugetul de stat. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri