Colegiul 1 pentru Camera Deputaților, care cuprinde printre altele Spania și Italia, țările cu cele mai mari comunități de români, a fost adjudecat de reprezentantul PPDD. Acesta a obținut peste 12.600 de voturi și a fost urmat de cel al USL, cu peste 12.300 de voturi.
Pe locul al treilea s-a clasat reprezentantul ARD, cu aproape 12.000 din opțiuni.
În ceea ce privește Colegiul pentru Senat, candidatul ARD își păstrează mandatul și în viitorul Parlament. El a întrunit peste 21.000 din voturi și este urmat de reprezentantul USL, cu peste 14.000 de sufragii și de cel al PPDD, cu peste 13.400.
35 de ore de votare
Potrivit unui comunicat al MAE, având în vedere diferenţele de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi „a decurs în condiţii normale".
Procesul de votare în secţiile din străinătate a debutat sâmbătă seară, la ora 20.00 a României, în secţia de votare din Auckland, în Noua Zeelandă.
MAE a organizat în afara ţării 306 secţii de votare în 95 de state.
Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.