Premierul Ciucă, vizită la laserul de la Măgurele. Autoritățile caută soluții pentru respectarea termenului de finalizare a proiectului

Data publicării:
institutul de la magurele
Premierul Nicolae Ciucă a fost în vizită la Institutul Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele Foto: gov.ro

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, joi, o vizită de lucru la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, alături de mai mulți miniștri, și a discutat acolo despre soluțiile necesare pentru respectarea termenului de finalizare a proiectului laserului de acolo, cel mai mare proiect de cercetare al României din ultimii ani.

„Au avut loc discuții, împreună cu reprezentanții conducerii institutului și ai proiectului ELI-NP, cu reprezentantul Administrației Prezidențiale, parlamentari, reprezentanți ai administrației locale și ai mediului academic. A fost prezentat stadiul actual de implementare a proiectului și au fost discutate soluții necesare pentru respectarea termenului de finalizare a proiectului ELI-NP. În acest sens, va fi organizată o întâlnire a Comitetului Interinstituțional privind proiectul ELI-NP”, informeză un comunicat al Guvernului.

Premierul a fost însoțit în vizita de la Măgurele de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dan Vîlceanu, de ministrul economiei, Florin Spătaru, și de Iulian Popescu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Premierul a vizitat facilitățile logistice ale institutului, sălile de experimente și laboratoarele din cadrul proiectului „Extreme Light – Nuclear Physics” (ELI-NP).

Discuțiile purtate la Institutul de la Măgurele au avut în vedere și o mai strânsă colaborare între mediul de cercetare, cel academic și domeniul privat. Obiectivul comun îl reprezintă valorificarea proiectelor de cercetare și în sectorul comercial, abordare ce va aduce beneficii economice și sociale.

Citiți și: Ce mai face România cu laserul care a dezvoltat a zecea parte din puterea Soarelui, dar a fost scos din proiectul european ERIC

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri